Alexandru Cumpănaşu a făcut din nou declarații în ceea ce privește cazul Caracal. El a ținut să precizeze că nu mai are nicio informaţie certă potrivit căreia Alexandra Măceşanu ar mai fi în viaţă.

Într-o declarație oferită dcnews.ro, unchiul Alexandrei a dat detalii despre ceea ce știa în urmă cu o lună și ce informații mai are astăzi.

„Informaţie certă că este în viaţă, astăzi, nu mai am. Acum o lună de zile aveam informaţia că este în viaţă. A fost traficată din România printr-o reţea albaneză din Bari şi predată unei filiere arabe, pentru că Alexandra a făcut parte, din păcate, din acele comenzi speciale de care anumite persoane din Orient, arabii în mod special, cei care sunt mai bogaţi şi au harem, au nevoie. Este vorba despre oameni din Tunisia şi Maroc. A fost răpită pentru o astfel de reţea. Ultima mea informaţie este că a fost predată acestei reţele, în ciuda scandalului. Scandalul a fost pe teritoriul României, atât. Până nu a intervenit televiziunea din Italia, Alexandra nu a fost căutată decât de mine şi de investigatorii mei privaţi”, a spus Alexandru Cumpănaşu la dcnews.