Banca Națională a României (BNR) a publicat datele referitoare la indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei. Acesta a scăzut la 3,31%.

E vorba despre o scădere pe bandă rulantă. Joi, indicele a scăzut la 3,32%. Totodată, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,39%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, joi, și noul indice de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, este de 2,36%.