„Măsurile prevăzute la punctul 4 se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale, în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2. Operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la punctul 3 au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi.

Aceleaşi reguli se aplică şi la locurile unde se desfăşoară jocurile de noroc. Care e diferenţa între cele două prevederi? Cea cu mască, decizia se ia la nivel judeţean, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică. În privinţa intervalelor orare, ceea ce înseamnă că se poate limita până la o anumită oră activitatea în amplasamente, cum am dat exemplele înainte, se ia la propunerea fie a grupului tehnico-ştiinţific din cadrul comitetului naţional fie a comitetului judeţean dintr-un anumit judeţ sau al municipiului Bucureşti şi se aprobă ca decizie de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi devine obligatorie. Astea sunt cele două măsuri care sunt luate prin hotărâre.

Urmează bineînţeles să aibă loc o şedinţă a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, unde vor fi propuse zonele sau unităţile teritorial-administrative unde se va aplica restricţia de orar de lucru sau de activitate a unor amplasamente, şi acest lucru urmează să aibă loc cel mai probabil mâine. Deci cam astea sunt cele două decizii”, a transmis Raed Arafat după ședința de Guvern.

Distanțarea socială pe plajă

Raed Arafat a vorbit și despre măsura de distanțare socială pe plajă. Conform acestuia, „s-a considerat că există regulamente suficiente care să fie aplicate pe zona plajei, cu condiţia ca ele să fie respectate”.

„După cum aţi văzut, nu mai este în hotărârea de guvern. A fost o propunere care a fost aprobată în cadrul CNSU, a avut logica ei, a fost discutată, inclusiv în grupul de suport tehnico-ştiinţific, însă după analiza actelor normative care deja există, ordinul ministrului sănătăţii în acest sens, s-a considerat că există regulamente suficiente care să fie aplicate pe zona plajei, cu condiţia ca ele să fie respectate, motiv pentru care nu s-a mai inclus în hotărârea de guvern o prevedere pentru plaje, dar bineînţeles este posibil să se vină cu alte prevederi pentru anumite amplasamente din zona plajelor şi din zona litoralului şi din alte zone din alte judeţe care să stabilească exact orarul de lucru şi care sunt restricţiile şi condiţiile acolo”, a adăugat șeful DSU.

Restricționarea interacțiunii ficize

Când a fost întrebat dacă măsura de restricționare a dansului a fost eliminată, Raed Arafat a spus următorul lucru.

„Nu, acest lucru, dacă aţi văzut, se menționează interacțiunea fizică, ce înseamnă inclusiv dansul. Deci în locațiile care vor avea restricții pe programul lor și bineînțeles pe programul de lucru și tot pot fi puse și astfel de restricții la decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Oricum, dacă vrem să luăm regulile actuale impuse prin ordinele ministrului sănătății în comun și cu alţi miniştrii, dansul în spaţiile respective oricum nu este permis, deci acest lucru nu a fost prevăzut. Faptul că s-a întâmplat și au fost interacțiuni între persoane și în apropiere şi tot – asta a fost o chestiune care a fost interpretată că se poate, pentru că nu s-a scris clar acest lucru.

Când se vor emite hotărârile Comitetului Național pe teritoriile administrative în care vor fi limitări în ele, atunci clar că aceste lucruri vor fi clarificate și mai bine pentru cei care intra în spațiile respective”, a adăugat Arafat.

Sursă foto: INQUAM/George Călin