Va ieși scandal mare în PNL. Rareș Bogdan a cerut ca omul lui Liviu Dragnea și al lui Carmen Dan să nu fie primit în partid, dar nu a fost ascultat.

Rareș Bogdan se va înfuria

Deputatul Victor Paul Dobre, responsabil zonal PNL, a mers în Buzău. Deplasarea vine după scandalul iscat recent între grupările din PNL din cauza venirii la liberali a fostului comandant al IPJ Buzău, și fost secretar de stat în MAI, Viorel Ștefu.

Ștefu ar fi omul lui Liviu Dragnea și al lui Caren Dan, conform acuzelor lui Rareș Bogdan. Deputatul Victor Paul Dobre a spus că a verificat acuzațiile aduse de prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, dar și de către secretarul general al partidului Robert Sighiartău, care i-au reproșat lui Ștefu că a fost pesedist și omul lui Carmen Dan și al lui Liviu Dragnea. Acestea nu s-ar confirma.

”Am verificat și nu a fost membru PSD și nu a fost implicat în evenimentele din 10 august.”, a susținut Dobre.

Dobre a încercat să împace taberele create în PNL, spunând că Rares Bogdan, prin atitudinea luată atunci când s-a referit la Ștefu, nu a făcut altceva decât să-și manifeste vigilența.

”Nu e prima dată când apar în spațiul public informații neadevărate. Eu cred că și-a făcut datoria de vigilență. Am o stimă deosebită pentru rareș Bogdan. Am făcut campanie alături de el în toată regiunea. Eeste un om îndrăgit în PNL, apreciat”, a spus Dobre.