Șoc total în justiția din România. După decizia CCR de a declara un conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, privind legalitatea completurilor de trei judecători, magistrații au ieșit la atac.  Alexandra Lăncrăjan a făcut afirmații grave.

– decizia CCR din data de 4 iulie 2019 vizează aspecte procedurale privind organizarea completurilor pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000. Așteptăm cu interes motivarea deciziei pentru a înțelege cum CCR consideră că un text nu este căzut în desuetudine, că el vizează și judecătorii ICCJ, că un judecător este specializat când soluționează apelul, nu însă și atunci când soluționează fondul. E de amintit că decizia CCR nu pune în discuție, sub nicio formă, hotărârile definitive pronunțate de instanța supremă și cu atât mai puțin vreun aspect care ține de fondul cauzelor soluționate de aceasta.

Deciziile Curții Constituționale au efect doar pentru viitor, iar securitatea raporturilor juridice este încă un principiu fundamental de drept care trebuie respectat; instanța de contencios constituțional nu reprezintă o instanță de control judiciar astfel încât să evalueze existența vreunei infracțiuni sau să tranșeze vinovății.

Altfel spus, decizia CCR nu poate constitui o justificare pentru afirmații publice de tipul ”oameni nevinovați au fost aruncați în pușcărie”, ”dorim eliberarea lui…”, ”au distrus destine”, ”s-a urmărit dispariția lui de pe scena politică” întrucât venise „cu alte chestiuni noi, mai naționaliste, mai de altă natură”.

AMASP consideră dezonorantă folosirea de către Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR vreme de 10 ani într-un mandat constituțional de 9 ani, a pretextului deciziei amintite pentru a afirma că o anumită persoană publică este victima unei condamnări politice, lăsând astfel să planeze un semn de întrebare cu privire la modul în care și-a exercitat mandatul cu imparțialitate și independență.

– în acest context, atacurile și insinuările proferate, cu rea-credință, de reprezentanții formațiunilor politice, la adresa judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt inadmisibile într-o societate democratică și reprezintă o încălcare flagrantă a independenței justiției și a respectului datorat autorității pe care judecătorii instanței supreme o reprezintă. Solicităm pe această cale respectarea principiului cooperării loiale între puterile statului și luarea unei poziții oficiale de către CSM cu privire la toate declarațiile publice care pun la îndoială profesionalismul judecătorilor ICCJ și caracterul legal și riguros al soluțiilor definitive pronunțate de aceștia”, a scris procuroarea Alexandra Lăncrăjan.

Ieșirea lui Lăncrăjan l-a făcut și pe Rareș Bogdan să iasă la atac. Acesta a dat de pământ cu cei de la CCR. “Procuroarea Lăncrănjan pulverizează, pur și simplu, Decizia CCR care lovește în moalele capului Justiția din România. Mai limpede de atâta nu se poate!”, a tunat Rareș Bogdan pe o rețea de socializare.