Rareş Bogdan a susținut că este un om disciplinat şi cu simţul măsurii. Cât despre numirea unui premier din rândul partidului, Rareş Bodan îl susţine pe Ludovic Orban în această funcţie.

„În momentul în care am intrat în PNL mi-am asumat şi acest lucru. Eu sunt un om mult mai disciplinat decât se crede. Sunt un om care ştie simţul măsurii, care îşi vede lungimea nasului, care nu vrea să ardă etape. Deci bineînţeles, în momentul în care se ia o decizie, nu fac altceva decât să susţin acea decizie”, a declarat Rareş Bogdan, la Romania TV.

El a vorbit și despre propunerea de premier din partea PNL, subliniind că îl susţine pe Ludovic Orban.
„Noi avem un candidat pentru prim-ministru, persoana preşedintelui partidului, domnul Ludovic Orban. Nu îl susțin pe domnul Tudose, atâta timp cât Ludovic Orban este candidat.

Domnul Tudose, înainte de orice, trebuie să își ceară scuze lui Shinzo Abe şi statului japonez. Pot să înţeleg supărarea domnului Tudose care a avut loc in CEx, la adresa domniei sale, dar statul e înainte de orice. Premierul japonez a venit însoțit de 200 de oameni de afaceri. Eu nu o să uit acel moment în care domnul Tudose l-a trimis pe Shinzo Abe în Muzeul Satului. Domnul Tudose trebuie să dea o explicaţie pe acea chestiune”, a mai spus Rareş Bogdan, ăîn intervenţia sa la România TV.

Declaraţiile lui Rareş Bogdan au fost făcute imediat după ce a fost ales şef al delegaţiei europarlamentarilor români membri ai Partidului Popular European.