Fostul journalist, Rareș Bogdan, face dezvăluirea momentului. Acesta a anunțat că pe 12 septembrie va avea loc ședința Conferinței Președinților în care va fi validată componența comisiei de negociere a PE, urmând ca într-una dintre sesiunile plenare să fie dat votul final. Mai exact, după 20 sau 21 septembrie este posibil să fie reluate negocierile cu Consiliul UE, a adăugat europarlamentarul PNL.

„Miercuri a avut loc ședința coordonatorilor Comisiei de control bugetar CONT. A fost confirmată oficial calitatea de membru al comisiei de negociere a doamnei Monika Hohlmeier din Germania. Decizia a fost votată în unanimitate. Grupul Socialist a fost de asemenea în favoare. Așadar, Comisia CONT va trimite o scrisoare Conferinței Președinților (din Parlamentul European-n.red.) pentru a o confirma pe Monika Hohlmeier. Conferința Președinților, având scrisorile de la LIBE și CONT se va reuni pe 12 Septembrie, în joia dinaintea săptămânii plenare de la Strasbourg, care va avea loc între 16-19 septembrie, și va confirma oficial comisia de negociere a Parlamentului și va trimite o scrisoare Consiliului pentru a notifica acest lucru. Ulterior se va stabili data primei runde de negocieri dintre cele două instituții”, a declarat Rareș Bogdan.

Potrivit acestuia, din echipa de negociere vor face parte președintele Comisiei LIBE Juan Lopez Aguilar, parte a grupului S&D, din Spania, președintele Comisiei CONT Monika Hohlmeier, parte a grupului Popularilor Europeni (PPE), din Germania și vicepreședintele Comisiei LIBE Maite Pagazaurtundua, parte a Renew Europe, din Spania.

În acest moment Consiliul UE așteaptă confirmarea oficială din partea Parlamentului European în ceea ce privește echipa de negociere, care va veni cel mai probabil în septembrie.

Consiliul UE îl susține în continuare pe Jean-François Bohnert pentru funcția de procuror-șef european și așteaptă să reia negocierile cu Parlamentul din luna septembrie, au declarat surse europene pentru mediafax. Consiliul UE a luat act de poziția Parlamentului European prin care a reiterat susținerea Laurei Codruța Kovesi, au adăugat sursele citate.

Conform unor surse politice, unele state europene ar dori reluarea procedurii pentru desemnare a procurorului-șef european, în cazul în care s-ar retrage din competiție candidatul francez Jean-François Bohnert. „În cazul retragerii candidatului francez pentru funcția de procuror șef-european, Jean-François Bohnert, există state membre, precum Italia, posibil și Spania care ar prefera să se folosească de anumite prevederi procedurale referitoare la selecția candidaților și să forțeze astfel introducerea unui candidat propriu în locul francezului. Cu siguranță, serviciile juridice ale instituțiilor vor interveni în discuții”, au declarat sursele politice.

Pe 19 iulie, președintele Franței Emmanuel Macron i-a promis lui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European și o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru această funcție, a anunțat Administrația Prezidențială.

Totodată, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, a anunțat Guvernul de la Sofia.

Președintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susținerea față de Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, conform unui comunicat de presă al instituției.