Rareș Bogdan spune adevărul după victoria Laurei Codruța Kovesi de la Bruxelles. Acesta le transmite un mesaj clar celor de la USR și dinamitează pur și simplu opoziția. Rareș Bogdan spune că USR nu a avut cum să o ajute pe Kovesi în cursa sa spre funcția de procuror șef European.

“Vă spun o chestiune. Astăzi votul nu a fost în Parlament. Eu aș putea să vin să spun, ca șef de delegație cu 14 oameni, vai de mine, ce-au făcut europarlamentarii liberali. Nu, europarlamentarii liberali au avut rolul lor, în momentul când a fost vot în Comisia LIBE, atunci s-au mobilizat. Au avut rolul lor în momentul în care au desemnat cei trei reprezentanți, și acolo am avut și eu un rol foarte important, dar asta a fost săptămâna trecută.

Astăzi, votul nu l-au avut nici reprezentanții Renew, adică ai USR-PLUS, nici ai PNL, nici ai PMP, nici ai socialiștilor. Acolo au fost reprezentanții guvernelor, adică ambasadorii, care au votat”, a psu Rareș Bogdan în direct pe B1TV .

Fostul journalist a dezvăluit faptul că în COREPER se discută la nivel de șef de stat, motiv pentru care cel mai important factor în lobby-ul pentru Laura Codruța Kovesi a fost președintele Klaus Iohannis, și nu partidele politice de la București. „Eu vin să vă spun adevărul, iar adevărul este că era complicat, cel puțin cu trei, patru state să fie convinse, iar acolo se discută la nivel de șef de stat. Președintele Iohannis a sunat, a vorbit, dar nu poate să vorbească un europarlamentar sau un șef de grup european cu un șef de stat, la nivelul șefului de stat italian, german italian, belgian.

Mai ales că noi am fost într-o situație cumplită, pentru că reprezentanții Guvernului, în frunte cu doamna Dăncilă, premierul României s-au opus și au ales să nu o susțină”, a explicat Rareș Bogdan.

Te-ar putea interesa și: