Prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan are cel mai roz scenariu pentru următătorii ani. Acesta este de părere că  PNL va câștiga minim 20 de Consilii Județene la alegerile locale din 27 septembrie, precum și peste 400-500 de primari în plus față de câți are acum partidul.

Totodată, acesta a mai precizat că marea bătălie va fi la alegerile parlamentare pentru a putea avea un Guvern liberal puternic.

„Ştiu miza pe care o au – Timişoara, Cluj, Braşov, pentru colegii noştri din USR, dar este extrem de complicat, sper să nu aibă dezamăgiri foarte mari, să se pregătească, pentru că este foarte complicat. Dacă veneau după un mandat slab (al primarilor liberali, n.r.) în care nu s-a întâmplat nimic, sigur că avea fiecare şansă. Dar cred că mai au puţin de aşteptat aceşti oameni (din USR-PLUS, n.r.), pentru că primarii din Cluj, Arad, Alba, Oradea şi indiscutabil Nicolae Robu la Timişoara vor câştiga alegerile, se vor mai adăuga Deva şi Reşiţa, pentru că ne vom păstra primăriile.

De asemenea, cred că vom mai câştiga minimum 400-500 de primării şi de la cele opt consilii judeţene vom ajunge indiscutabil să avem minimum 20 de administraţii judeţene. Eu mizez pe mai mult. Marea bătălie a început cu europarlamentarele, apoi prezidenţialele, iar aceste alegeri vor duce PNL, cred, la cel mai mare scor pe care l-a avut în localele din ultimii 30 de ani. Bătălia cea mare se dă în parlamentare, altfel vom fi în imposibilitatea de a avea un guvern PNL puternic”, a afirmat europarlamentarul Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă.

Voturile votanților vor conta semnificativ

Legat de persoanele care merg la vot, Rareș Bogdan este de părere că voturile flotanţilor vor conta, dar nu vor fi determinante în apropiatele alegeri locale. 

„Flotanţii nu vor conta decisiv, dar vor conta. Timişoara, Bucureşti, Cluj, Braşov, Sibiu şi parţial Iaşi şi Oradea au această specificitate în care, fiind şi centre universitare, foarte mulţi dintre cei care sunt studenţi au rămas aici sau datorită investiţiilor atrase au avut nevoie de forţă de muncă (din alte zone, n.r.).

Este o chestiune firească să poată vota oamenii (flotanţii, n.r.), dar nu vor fi determinanţi. (…)”, a afirmat Rareş Bogdan, răspunzând unei întrebări a presei.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea