Rareș Bogdan susține că în trei ani, liberalii trebuie să prezinte electoratului realizările din teritoriu, dar şi pe cele ale „Guvernului PNL„. Totodată, el a mai subilniat faptul că, la momentul viitoarelor alegeri „nimeni nu o să întrebe că mai sunt şi alţii pe lângă noi, acolo”.

„Peste trei ani de zile va trebui să arătăm ce am făcut, va trebui să arătăm ce aţi făcut dumneavoastră în comunele, în oraşele pe care le conduceţi şi bineînţeles ce a făcut Guvernul PNL – pentru că asta este percepţia, Guvern PNL, nimeni nu o să întrebe că mai sunt şi alţii pe lângă noi, acolo – PNL peste trei ani de zile”, le-a spus Rareş Bogdan delegaţilor la conferinţa de alegeri a filialei judeţene PNL Tulcea care are loc sâmbătă dimineaţă, unde sunt prezenți atât Ludovic Orban cât și premierul Florin Cîțu.

De ce îl susține Rareș Bodan pe Florin Cîțu

În același timp, eurodeputatul a explicat și susținerea sa față de premierul Florin Cîţu. Acesta susține că cifrele furnizate de Comisia Europeană privind România „arată extrem de clar că pariul Florin Cîţu pentru România ca premier a fost unul excepţional”.

Rareș Bogdan a mai subliniat faptul că un premier are nevoie de trei ani pentru a moderniza și pentru a reforma și reconstrui întreaga țară.

„Cifrele pe care le vedeţi acum anunţate – şi nu sunt cifre anunţate din România, sunt cifre anunţate de Comisia Europeană – arată extrem de clar că pariul Florin Cîţu pentru România ca premier a fost unul excepţional.

Eu cred că un premier are nevoie tocmai pentru că urmează trei ani de construcţie, trei ani de modernizare, trei ani de reformă, are nevoie şi ca partidu-i să-i stea complet în spate, integral, pentru că ceea ce s-a întâmplat în primele săptămâni ale acestei campanii interne, părerea mea că se va încheia mult mai repede decât credeau duşmanii noştri”, a mai afirmat eurodeputatul.