În anul 2020, ne așteaptă unele dintre cele mai importante momente în plan politic: alegerile locale din vară și cele parlamentare de la sfârșitul anului. Primele sunt extrem de importante mai ales pentru PSD, care încearcă să depășească momentul critic înregistrat atât la europarlamentare cât și la prezidențiale.

Pentru a demonstra că reprezintă încă o forță de temut, social-democrații mizează pe alegerile dintr-un singur tur. Numai așa, social-democrații pot fi siguri că vor câștiga cât mai multe primării.

În tabăra opusă, atât PNL cât și președintele Klaus Iohannis, alături de alianța USR-PLUS își doresc ca alegerea primarilor să aibă loc în două tururi. În context, trebuie amintit că a existat un proiect al USR fix pe acest subiect, care însă a picat la vot în comisia de administrație a Camerei Deputaților, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. Cu toate acestea, tot mai multe voci vorbesc despre posibilitatea ca Executivul condus de Ludovic Orban să-și asume răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

De ce este Bucureștiul adevărata miză

Marea bătălie se va da, ca de fiecare dată, la București. Cum această poziție a fost mereu considerate o trambulină pentru Cotroceni, lupta este cu atât mai aprigă.

Aici lucrurile sunt un pic complicate. Dacă Opoziția nu va cădea de acord să aibă un candidat unic, atunci PSD are șanse reale să mai câștige încă o dată Bucureștiul.

De altfel, inclusiv Nicușor Dan, unul dijntre favoriții în cursa pentru Primăria Capitalei, a recunoscut că actualul primar, Gabriela Firea, stă destul de bine în sondaje. Nicușor Dan, în acest moment candidat independent dar susținut de USR, este de părere că bătălia pentru Capitală va fi foarte dificilă.

„Se confirmă că Gabriela Firea e undeva la 30%. Nu stă rău deloc față de mandatul dezastruos pe care l-a avut. Eu am spus încă de când am intrat în competiție că, în ipoteza alegerilor într-un singur tur, opoziția trebuie să aibă un candidat unic, ca să nu mai repetăm ce s-a întâmplat în 2016”, a spus Nicușor Dan, la B1TV.

Ce loc i se pregătește lui Rareș Bogdan

El a fost chestionat pe marginea posibilității de a se înscrie în PNL. Chiar dacă nu a oferit un răspuns categoric, Nicușor Dan, a vorbit de ipoteza ca Rareș Bogdan să candideze la Primăria Capitalei. El a explicat că acesta este, dintre actualii liberali, „singurul care se apropie de scorul partidului pe București”. De altfel, despre posibilitatea ca Rareș Bogdan să candideze pentru funcția de primar general s-a vorbit încă de la sfârșitul anului trecut.

În schimb, jurnalistul Ion Cristoiu a avansat posibilitatea ca adversarul Gabrielei Firea să fie chiar actualul premier, Ludovic Orban. Într-o astfel de situație, Rareș Bogdan ar urma să conducă Guvernul. Indiferent de varianta care va fi luată în calcul de liberali, un lucru este aproape cert: celebritatea lui Rareș Bogdan i-ar putea aduce o funcție cheie acestuia în anul electoral 2020.