Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a dat informații, la RFI, despre dezbaterea de marţi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Întânirea va începe la ora 19 sau 20 şi va fi organizată după model american, iar între şase şi nouă invitaţi vor putea pune întrebări.

Numărul de întrebări va și probabil între două şi patru întrebări de persoană.

Rareș Bogdan a fost de părere că dacă va merge acolo unde are loc dezbaterea, Viorica Dăncilă s-ar face de râs. O parte a staff-ului dânsei probabil se gândeşte că o vor victimiza şi acest lucru îi va aduce voturi, dar în acelaşi timp, trebuie să ia în calcul şi faptul că o pot penibiliza, nu doar victimiza, pentru că o prezenţă a doamnei Dăncilă în faţa sălii, unde nu are posibilitatea să intre, nu-i va aduce puncte electorale, aşa cum speră domniile lor..

Rareş Bogdan a afirmat că Viorica Dăncilă s-ar face de râs, dacă ar veni la dezbaterea preşedintelui Klaus Iohannis cu jurnaliştii şi formatorii de opinie.

„Eu cred că doamna Dăncilă, pe lângă faptul că a reuşit să ne ofere o mulţime de gafe lingvistice şi comportamentale, la nivel diplomatic, în continuare încearcă cu tot dinadinsul să se facă de râs (…). Cred că doamna Dăncilă foloseşte împreună cu staff-ul domniei sale unica armă pe care o mai au la dispoziţie, este vorba de victimizare (…). Doamna Dăncilă face greşeli puerile. O parte a staff-ului dânsei probabil se gândeşte că o vor victimiza şi acest lucru îi va aduce voturi, dar în acelaşi timp, trebuie să ia în calcul şi faptul că o pot penibiliza, nu doar victimiza, pentru că o prezenţă a doamnei Dăncilă în faţa sălii, unde nu are posibilitatea să intre, nu-i va aduce puncte electorale, aşa cum speră domniile lor”, a spus Rareş Bogdan, conform news.ro.

Potrivit acestuia, dezbaterea va avea loc la BCU, la aula Carol I.

Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune şi două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presa acreditată, presă străină şi presă din România (…). Întrebări vor pune între 6, 7, 8, 9 jurnalişti, analişti, formatori de opinie, politologi, care vor fi de la diverse instituţii media, din diverse zone, deci nu vor fi doar oameni care au activat în zona dreptei politice sau a susţinerii societăţii civile din zona dreptei, luptători împotriva OUG 13, împotriva PSD şi aşa mai departe, deci vor fi şi din zona celor care au susţinut guvernele PSD sau instituţii media care de-a lungul timpului au fost extrem de critice cu preşedintele României”, a spus europarlamentarul.

Potrivit acestuia, „în sală, în afara a patru consilieri ai domnului preşedinte, vor mai fi opt oameni din staff-ul electoral, deci 12 persoane, iar restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenţi”.

„Este o dezbatere după model american sau model francez. Cei care sunt parteneri în această dezbatere sunt cei de la SNSPA, un loc unde sunt profesori absolut excepţionali şi oameni care s-au făcut remarcaţi în spaţiul public, de-a lungul anilor, cum e Mihaela Miroiu, cum este Dumitru Borţun, cum este Cristian Pârvulescu, Adrian Niculescu, Marius Pieleanu, pentru că vedeţi, sunt oameni care de-a lungul timpului au fost mai critici sau mai puţin critici cu ambele părţi politice, ca să nu se considere că au venit doar oameni din jurul GDS sau din jurul 22, care de-a lungul ultimilor 30 de ani au fost punct nodal în ceea ce a însemnat lupta pentru democratizare completă a României”, a mai spus Rareş Bogdan.
El a afirmat că dezbaterea va începe la ora 19 sau 20 şi va fi transmisă, din cât se ştie până acum, de un radio şi cinci televiziuni de ştiri.

Te-ar putea interesa și: