Viorica Dăncilă a reușit ca printr-o simplă declarație să pornească un scandal internațional, iar Rareș Bogdan își ia în serios rolul de prim candidat al liberalilor pentru Parlamentul European.

Astfel, într-o postare pe Facebook, Rareș Bogdan o atacă în termeni duri pe Viorica Dăncilă, despre care susține că ar putea declanșa inclusiv un război, pentru ca după câteva zile să iasă public și să-și ceară scuze, argumentând că doar a încurcat butoanele.

„„Uneori îi bănuim de strategie și ei sunt sărmanii dominați doar de prostie Asta este în stare să declanșeze și un război, pentru ca după câteva zile să ne spună că de fapt ea doar a încurcat niște butoane. Opriți Prostia! Când nu doare, devine toxică. Sunt foarte curios să știu cum va arăta punctajul PSD înaintat vectorilor de imagine, tocmai pentru a explica “acțiunea și reacțiunea” Coanei Veorica….. Asta se întâmplă atunci când PROSTiA ajunge la putere în România”, a declarat Rareș Bogdan.

După ce a declarat în cadrul unei vizite private din SUA, faptul că guvernul pe care îl conduce va realiza mutarea ambasadei României la Ierusalim, regele Iordaniei și-a anulat vizita oficială în România.

Viorica Dăncilă a revenit asupra declarației, susținând că și-a exprimat o opinie personală dar că, într-adevăr, decizia finală, conform Constituției, îi revine președintelui Iohannis.