Europarlaentarul Rareș Bogdan a dat semnalul imediat după ce l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis la Liceul Jean Monnet, acolo unde șeful statului a votat la primul tur al alegerilor prezindențiale.

Fostul jurnalist a votat încă de sâmbătă, în Roma, pentru a da semnalul în Diaspora. Rareș Bogdan este extrem de mulțumit de rezultatele votului de până acum din afara țării și este convins că PSD va fi spulberat.

Rareș Bogdan spune că este foarte probabil ca în aceste momente prezența la vot să fie peste cea de la alegerile europarlamentare. „Astăzi (duminică – n.r.) sunt convins că numărul celor care vor vota e foarte mare. Românii vor să fie respectați. Frații din străinătate ne-au arătat că dorința lor pentru democrație e extrem de mare. Sunt convins că va fi un număr foarte mare de votanți în străinătate. Va fi jumătate de million. În aceste momente, prezența la vot este foarte probabil să fie peste cea de la europarlamentare. Nu trebuie să spun cu cine am votat, lucrurile sunt extrem de clare”, a declarat Rareș Bogdan.

România votează astăzi în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă nu se întâmplă vreo surpriză de proporții, vom avea parte și de un tur doi, peste două săptămâni. Pentru ca un candidat să câștige încă din primul tur e nevoie ca acesta să fie ales de 50%+1 din numărul alegătorilor înscriși pe liste, adică aproape 9 milioane și jumătate de voturi.