Rareș Bogdan prezintă date uluitoare cu privire la percepția cetățenilor din principalele țări europene cu privire la evoluția programelor de vaccinare.

Europarlamentarul a precizat și cu alte ocazii că în România campania de vaccinare se desfășoară mai bine decât în alte țări și s-a arătat nemulțumit de criticile aduce de populație autorităților de la București.

Rareș Bogdan prezintă date uluitoare. Europenii, foarte nemulțumiți de campaniile de vaccinare

Prin urmare, a prezentat miercuri pe pagina sa de Facebook rezultatele unui sondaj în care germanii, francezii, italienii și britanicii răspund la două întrebări: cât de mulțumiți sunt de cum s-au desfășurat până acum programele de vaccinare în țările lor, respectiv ce părere au despre introducerea certificatului de vaccinare.

Germanii nu sunt deloc mulțumiți de programul de vaccinare

Astfel, la întrebarea: ”Sunteți satisfăcut de cum a decurs până în prezent programul de vaccinare?”, răspunsurile sunt după cum urmează: Germania: 77% – nu și doar 23% – da, Franța: 75% – nu și doar 25% – da,  Italia: 68% – nu și doar 32% – da.

De cealaltă parte, britanicii au o cu totul altă atitudine, față de cetățenii din principalele țări ale Uniunii Europene: 85% dintre ei sunt mulțumiți de programul de vaccinare din Marea Britanie și doar 15% au declarat contrariul.

În ceea ce privește disponibilitatea de a purta un certificat de vaccinare, care să ateste imunizarea, răspunsurile se prezintă astfel:

Certificatul de vaccinare, susținere din partea europenilor

Germania: 55% – da, în orice circumstanță, 23% – da, doar pentru călătorii internaționale, respectiv 21% – nu, deloc;

Franța: 31% – da, în orice circumstanță, 31% – da, doar pentru călătorii internaționale, respectiv 38% – nu, deloc;

Italia: 63% – da, în orice circumstanță, 22% – da, doar pentru călătorii internaționale, respectiv 16% – nu, deloc;

Marea Britania: 69% – da, în orice circumstanță, 20% – da, doar pentru călătorii internaționale, respectiv 11% – nu, deloc.

”Nu mai acuzați fără sa va informați”

”Va rog sa nu mai acuzați fără sa va informați. Romania este printre cele mai relaxate tari din punctul de vedere al măsurilor luate împotriva răspândirii Covid19. Da, Da, exact așa este.

La nivelul Europei suntem in top 5 ca măsuri luate și in top 3 ca număr de persoane vaccinate. Sunt tari europene importante care nu au ajuns încă la 100.000 de vaccinuri administrate, iar noi am sărit de 1.100.00! La Bruxelles, Paris, Viena, Amsterdam, Milano, Madrid, Londra, Barcelona, Roma și in multe alte orașe și capitale europene sunt închise restaurantele, cafenelele, Bistro-urile și au ajuns sa se închidă inclusiv restaurantele hotelurilor.

Sunt restricții de circulație in multe orașe europene importante incepand cu ora 18.00! Nu spun toate acestea decât pentru a arată ca măsurile luate la nivel european sunt mult mai restrictive decât in Romania, de cele ‘mai multe ori.

Va rog nu mai acuzați dacă nu va informați.”, a scris marți Rareș Bogdan pe Facebook.