Ce spune Rareș Bogdan

„Aș vrea ca Jandarmeria și Poliția să înțeleagă că în unele zone rurale se circulă ca vodă prin lobodă. Nu înțeleg ce le mai lipsește jandarmilor, după ce președintele a instituit stare de urgență, ce le mai lipsește polițiștilor. Azi am vorbit cu 15 primari liberali, care mi-au spus că nu fac față, că oameni veniți din diaspora nu respectă izolarea. Îl rog pe Marcel Vela să-și pună în acțiune toți milițienii din minister.”, a declarat europarlamentarul PNL.

Zona rurală este mai indisciplinată

”Pentru prima dată în istoria României, zona rurală e mai indisciplinată decât zona urbană. Bucureștiul e exemplu, exemplu în marea majoritatea zonelor. Cluj, Iași, Timișoara, Brașov sunt exemple de corectitudine și disciplină. Culmea, noi, care am învățat să respectăm satul românesc, am ajuns să ne uităm să nu ne vină să credem ce se întâmplă în satul românesc, unde nu se respectă auto izolarea”, a declarat Rareș Bogdan, pentru un post TV.

Rareș Bogdan a avut un mesaj și pentru diaspora

„Nicio țară din lume nu-și închide porțile în fața propriilor cetățeni. Dar tot ține de reguli. Îi rog pe frații noștri să respecte statul român și regulile sale și când intră să respecte regulile întocmai: carantină și auto izolare”, mai spune acesta.