Ramona Gabor a plecat în Dubai pentru a-și construi o carieră de succes în modelling. Sora mai mică a Monicăi este și antreprenor. Recent a investit suma de 7 500 de dolari într-o nouă afacere pe care vrea să o dezvolte.

Pentru că locuiește în unul dintre cele mai luxoase orașe ale lumii și business-ul pe care vrea să-l dezvolte este unul pe măsură. Ramona Gabor a plătit 7 500 de dolari pentru a deveni expertă în diamante. Aceasta a urmat cursuri de „gemologie”, pentru a studia aceste pietre prețioase.

„Recent am făcut în Dubai un curs de gemologie pentru studiul diamantelor, așa că acum pot să spun că sunt expertă în diamante. Pot să mă uit la orice dimant și pot să îl calculez, să îți spun ce carataj are, incluziunile, valoarea lui. M-a costat 7.500 de dolari, a durat șapte săptămâni și am învățat lucruri foarte interesante. De la formarea diamanatului, până la șlefuire lui, la fiecare unghi, culoare, claritate, formă. Am făcut această școală pentru că voiam să fac trading cu diamante. În Dubai, acest business este destul de comun, pentru că Africa, cel mai mare producător de diamante, este destul de aproape de noi”, a declarat Ramona Gabor pentru click.ro.

Ramona Gabor a revenit în țară recent pentru a sărbători Paștele arături de familie.

„De la 21 de ani sunt plecată. Sunt de aproape nouă ani în Dubai, așa că după atâția ani de străinătate mă bate gândul să vin în țară. Am fost în Bacău și mi-a plăcut tare mult să stau cu familia și parcă orașul a evoluat, îmi place cum s-a schimbat. Deseori mă gândesc să vin, pentru că dacă ai o afacere care să meargă, o casă și o mașină, poți să trăiești frumos aici. Deci, mă bate gândul. De cealaltă parte, după ce stau o perioadă în România, simt că nu suntem la nivelul din afară și iar îmi vine să rămân acolo. În Los Angeles locuiesc în fiecare an câte trei luni, îmi place și acolo, dar pot să spun că Dubaiul e cel mai frumos loc. E siguranță, curățenie, poți să fii singur pe stradă la 3 noaptea, nu te jigneşte nimeni acolo, nu auzi înjurături sau limbajul acesta colorat pe care îl auzi la noi. Oamenii sunt respectuoși unii cu ceilalți”, a declarat aceasta.

sursa foto: Instagram