Primul semestru din 2020 a venit cu o scădere a profitului net pentru Raiffeisen Bank. Instituţia financiară a încheiat primele şase luni cu un profit net de 280 milioane de lei, faţă de 384 milioane de lei la finalul primului semestru din 2019, se arată într-un comunicat al băncii.

Activele totale ale Raiffeisen Bank au urcat până la 46,1 miliarde de lei (creştere de 7% an la an). Activitatea de creditare a continuat să crească, iar soldul creditelor acordate clienţilor băncii a ajuns la 28,5 miliarde de lei, o creştere cu 4%, faţă de perioada similară din 2019.

Steven van Groningen: Sunt mulţumit că, în ciuda situaţiei fără precedent în care ne aflăm, veniturile băncii au crescut în primul semestru

Profitul în primul semestru al anului în curs a scăzut cu 27% faţă de 30 iunie 2019, pe fondul deteriorării mediului macroeconomic, în contextul pandemiei COVID-19.

“Sunt mulţumit că, în ciuda situaţiei fără precedent în care ne aflăm, veniturile băncii au crescut în primul semestru din 2020, ajungând la aproximativ 1,3 miliarde de lei, cu 2% mai mult decât în semestrul 1 din 2019. Ritmul de creştere al creditelor nete (4% an pe an) a fost un factor important în menţinerea veniturilor băncii pe un trend ascendent. Merită să menţionăm faptul că depozitele şi lichidităţile clienţilor în conturi curente au crescut mult în prima parte a acestui an, astfel că putem vorbi de o majorare de 15%, an la an, dovedind încrederea de care ne bucurăm, dar şi responsabilitatea mare pe care o avem faţă de clienţii noştri”, a declarat Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank.

În perioada stării de urgenţă (martie-mai) banca a procesat peste 27.000 de cereri de suspendare la plată ale clienţilor persoane fizice şi peste 3000 ale IMM-urilor şi companiilor mari.

Numărul clienţilor digitali, în creştere cu aproape 20%

Numărul clienţilor digitali (cei care utilizează aplicaţiile de digital banking, Raiffeisen Online şi Smart Mobile) a depăşit 700.000 la mijlocul anului 2020, cu 19% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Banca are peste 530.000 de carduri de credit active la S12020, iar numărul de carduri de debit active a depăşit 2 milioane.

Raiffeisen Bank a primit aproximativ 6.000 de cereri pentru credite IMM Invest şi a aprobat până acum peste 1.700 de cereri. De asemenea, banca a continuat să finanţeze startup-urile româneşti şi anul acesta prin programul factory by Raiffeisen Bank, 112 de antreprenori având anul acesta oportunitatea de a accesa credite, în valoare totala de peste 4 milioane de euro, scrie Agerpres.

La 30 iunie 2020, Raiffeisen Bank avea în portofoliu peste 2,12 milioane de clienţi persoane fizice, aproximativ 97.000 de IMM-uri şi 5.700 de corporaţii. 4.880 de angajaţi lucrează în cele 350 sedii ale băncii prezente în toată ţara. Banca are o reţea de peste 770 de ATM-uri, aproximativ 23.000 de POS-uri şi 335 de maşini multifuncţionale.