Alexandru Rafila afirmă că proiectul de lege care reglementează vaccinarea şi care a trecut de Senat nu are în vedere obligarea adulţilor de a se imuniza, iar în cazul copiilor actul normativ se referă la informarea părinţilor.

În ceea ce privește protestul organizat duminică după-amiază, în Capitală, medicul consideră că mulţi participanţi „nu cunosc proiectul acesta de lege”, transmite news.ro.

Proiectul nu obligă persoanele să se vaccineze

Rafila susţine că proiectul de lege privind vaccinarea, care a trecut de Senat şi care în prezent se află în dezbaterea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, nu pune problema privind obligarea persoanelor să se vaccineze.

„Există proiectul, nu ştiu ultima lui formă, dar, în orice caz, e depăşită de mult discuţia despre obligativitatea vaccinării. Înţeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulţilor, nici vorbă de aşa ceva. Iar la copii era o chestiune de necesitatea informării părinţilor referitor la vaccinare”, a declarat Alexandru Rafila, duminică după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Acesta a precizat că nu crede că informarea cu privire la vaccinare „e un lucru împotriva căruia trebuie să protestezi”. Despre sutele de oameni care au ieşit în stradă duminică, pentru a protesta faţă de acest demers legislativ, medicul crede că aceştia nu sunt bine informaţi.

„Eu cred că mulţi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul acesta de lege şi ascultă mai degrabă ce spun alţii decât ce scrie în proiectul de lege”, a adăugat Alexandru Rafila.

Proteste în Capitală și mai multe orașe din țară

Sute de români au ieșit să protesteze în Parcul izvor din București, nemulțumiți de proiectul legii vaccinării și a eventualei introduceri a pașaportului de vaccinare. Acţiuni similare au fost organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu.

Participanţii la protestul din București s-au organizat pe reţelele sociale şi susţin libertatea persoanelor de a alege dacă se vaccinează sau nu. Ei resping, de asemenea, ideea eliberării unui aşa-numit paşaport pentru cei vaccinaţi împotriva bolii provocate de noul coronavirus.

„Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizam apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale.

Sursă foto: INQUAM Photos, Alexandru Prepeliță