Victor Ponta, liderul Pro România, critică în termeni duri deciziile luate de Partidul Naţional Liberal în ultimele luni, dar şi acum, în plină criză generată de coronavirus.

„Sunt atât de orbi încât nu inţeleg că acum nu mai este vorba de interes de partid – ci de supravieţuirea noastră ca naţie!”, scrie Ponta pe pagina sa de socializare. Fostul premier afirmă că liberalii fac acum şedinţe politice la care nu-i invită pe Raed Arafat şi pe alţi specialişti, care le-ar luat faţa. Desi aceşti specialişti au insistat încă de vineri dimineaţă să se impună restricţii dure în România, PNL a amânat cu 5 zile, spune Victor Ponta: „Putem calcula cât de mult am pierdut prin această amânare?”

Mesajul integral postat de Victor Ponta

„E clar ca pentru PNL totul este doar interes politic de Partid – sunt atat de orbi incat nu inteleg ca acum nu mai este vorba de interes de partid – ci de supravietuirea noastra ca natie!

In loc sa pregateasca sistemul sanitar pentru Epidemie ei se ocupau de Alegeri Anticipate! In loc sa sprijine un Guvern de Uniune Nationala condus de un specialist cu autoritate – ei se ocupau sa il schimbe pe Citu cu Orban ( adica ciuma galbena cu holera galbena)!

Fac sedinte politice fara Raed Arafat si alti specialisti ca sa nu le “ia fata”!

Acopera dezastrul de la Spitalul Judetean Suceava pentru ca responsabil este Presedintele Consiliului Judetean – Flutur de la PNL ( daca era Presedinte de la alt Partid imediat luau masuri cu fanfara) !

Nu vor sa impuna restrictii dure ( ca in Franta, Italia, Spania si alte tari) ca sa nu piarda voturile celor din Diaspora veniti acasa – desi Arafat, Despescu si ceilalti specialisti au propus de vineri dimineata, liderii PNL au amanat inca 5 zile ! Putem calcula cat de mult am pierdut prin aceasta amanare?

Nu vor sa suspende plata ratelor la banci ca sa nu se supere niste investitori din afara Romaniei ! Nu vor sa ajute firmele romanesti ca sa le bage in faliment si sa fie cumparate pe degeaba!

Oamenii acestia chiar nu inteleg in ce lume traim! Si nu inteleg ca interesul lor meschin de Partid este impotriva interesului Romaniei!”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.

Radu Tudor critică şi el lipsa lui Raed Arafat de la şedinţa de marţi

Victor Ponta nu este prima persoană care a criticat lipsa lui Raed Arafat de la unele şedinţe extrem de importante în aceste zile.

Jurnalistul Radu Tudor a scris şi el pe Facebook că şedinţa de criză ce a avut loc astăzi fără şeful DSU a fost un gest necugetat, iar o astfel de greşeală majoră se va răstrânge asupra noastră, a tuturor.

„”Excelenta” decizie la #Cotroceni ! Sedinta de criza fara specialistul cel mai important al acestui moment : Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta. Cred ca este un gest necugetat! Presedintele Klaus Iohannis pur si simplu gafeaza nepermis in astfel de momente! Grav este ca astfel de greseli majore se vor rasfrange asupra noastra, a tuturor! #Romania”, a scris Radu Tudor pe pagina sa de socializare.

Sursă foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea