În urma sondajului Sociopol – Starea politică a națiunii comandat de România TV s-a aflat că Raed Arafat este cel mai de încredere lider politic. Acesta a primit 62 de procente iar răspunsurile au fost ”foarte multă” și ”destul de multă”.

Pe cel de-al doilea loc se află primarul general al Capitalei care are 33 de procente, urmată în de-aproape de președintele Klaus Iohannis, cu 32 de procente.

Tot pe locul trei se află și ministrul Sănătății Nelu Tătaru care a înregistrat același număr de procente precum șeful statului.

Sondajul a fost făcut în perioada 2 -6 iunie 2020 pe un eșantion de 1.001 persoane adulte neinstituționalizate. Eşantion stratificat bistadial cu selecţie probabilistă a gospodăriilor (aleatoriu simplu) și a persoanelor (metoda “ cea mai tânără persoană din gospodărie.

Suma procentelor poate diferi uneori cu +/ 1 punct procentual față de 100% datorită rotunjirii fără virgulă a valorilor. În cazul întrebărilor cu răspuns multiplu, suma răspunsurilor poate fi semnificativ mai mare de 100% datorită caracterului cumulativ al prezentării datelor.

Pe lîngă erorile de eșantionare, alte aspecte metodologice (modul de formulare a întrebărilor, dificultățile practice de culegere a datelor, mecanismele de apărare psihologică ale respondenților în cazul întrebărilor sensibile sau care predispun la conformism social) pot induce erori suplimentare care nu pot fi contorizate în marja statistică de eșantionare.

Arafat conducea sondajele și în luna aprilie

Raed Arafat este personalitatea publică în care au încredere peste trei sferturi dintre români (78%), cota președintelui Klaus Iohannis fiind la jumătate (39%), potrivit unui sondaj IRES, realizat în perioada 7-8 aprilie.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se bucură de încredere a 37% dintre cei chestionați, în timp ce în premierul Ludovic Orban și în ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spun că au încredere aproape un sfert dintre participanții la studiu (24%, respectiv 26%)