Afirmații foarte dure cu privire la cazul Sorinei Pintea făcute de cunoscutul jurnalist Radu Banciu.

Banciu nu se arată deloc înduioșat de situația în care se află fostul ministru al Sănătății și spune că nu trebuie arătată niciun pic de clemență pentru persoanele acuzate de corupție.

”Un om care este acuzat de corupție, este acuzat de mită, este un criminal, conform legilor europene. Crima este pe același palier cu corupția. Nu există absolut niciun fel de clemență pentru un asemenea individ, care trebuie să fie un exemplu de așa nu”, a spus jurnalistul Radu Banciu, la B1 Tv.

”Ne-a păcălit în viața de zi cu zi”

”El nu trebuie să fie tratat cu mănuși pentru că ne-a păcălit în viața de zi cu zi”, a adăugat el, pentru a-și justifica afirmațiile.

”Un astfel de om trebuie întemnițat și cărat cu cătușe peste tot pentru că el era o notabilitate, avea o responsabilitate națională”, a argumentat jurnalistul.

În context, trebuie menționat că aducerea la spital în cătușe, din Arestul Central, a Sorinei Pintea, la care se adaugă faptul că polițista care o însoțea a avut un comportament energic la adresa fostului ministru, a stârnit reacții negative în rândul unei părți a mass media și a opiniei publice.

Avocatul Poporului s-a autosesizat

Sorina Pintea a anunțat nu demult că s-a confruntat cu o gravă boală autoimună, care i-a pus viața în pericol.

Avocații fostului ministru au reclamat faptul că i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, și că nu a avut acces hrana și medicamentele necesare pentru a trata boala de care suferă.

Iar Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat miercuri seara că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în cazul Sorinei Pintea.