"Noi nu vindem nimic", a răspuns Putin, întrebat dacă Moscova nu cumva încearcă să negocieze cu Japonia în privinţa tratatului de pace pentru a vinde mai scump insulele Kurile. "Suntem gata să cumpărăm multe, dar nu vindem nimic", a reiterat preşedintele rus, citat de agenţia de presă Interfax, care remarcă faptul că Putin zâmbea când făcea aceste afirmaţii.

"Suntem pregătiţi şi dispuşi la dialog cu toţi partenerii noştri, între care şi Japonia, inclusiv în privinţa încheierii unui tratat de pace", despre care se discută în contextul "problemei teritoriale", a spus preşedintele rus.

Întrebarea respectivă a apărut în contextul speculaţiilor în jurul declaraţiilor făcute de premierul nipon Shinzo Abe după negocierile cu Putin de la 6 mai la Soci. Prim-ministrul japonez declarase atunci că i-a propus preşedintelui rus o nouă abordare a "problemei teritoriale" şi că cei doi s-ar fi înţeles, comentează portalul newsru.com.

Presa a speculat că "noua abordare" presupune remiterea insulelor Kurile de către Rusia Japoniei în schimbul ajutorului acesteia în rezolvarea problemelor economice şi de infrastructură ruse. Ministerul rus de Externe a calificat drept un "delir absolut" aceste speculaţii.

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze în decembrie o vizită neoficială în Japonia pentru negocieri cu premierul Shinzo Abe. The Japan Times scria recent că aceste convorbiri ar putea să aibă loc la reşedinţa personală a lui Abe în prefectura Yamaguchi. Tokyo speră că aceasta le va permite celor doi lideri ca, într-o atmosferă liniştită, să ajungă la progrese în această problemă sensibilă.

Problema celor patru insule Kurile de Sud – numite de Japonia Teritoriile de Nord – anexate de fosta URSS la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial după capitularea armatei nipone, înveninează de decenii relaţiile dintre Rusia şi Japonia. Cele două ţări nu au semnat nici până astăzi un tratat de pace şi au o dispută puternică legată de Kurile, care afectează raporturile bilaterale, în special pe plan comercial. AGERPRES