Putin a semnat decretul! Decizia care poate schimba totul. Federația Rusă se confruntă în acest moment cu un proces lent de imunizare a populației.

Eșecul factorilor de decizie de a duce numărul de infectări zilnice pe o tendință puternic negativă îl face pe liderul de la Kremlin să ia o măsură drastică.

Putin a semnat decretul! Companiile acuză costul economic greu de suportat

Rusia a intrat de sâmbătă într-o „mega-punte” decretată de preşedintele Vladimir Putin la recomandarea autorităţilor sanitare pentru a preveni revenirea pandemiei care, potrivit datelor oficiale, a provocat deja peste 110.000 de decese în ţară, informează EFE.

Din ordinul şefului Kremlinului, zilele 4, 5, 6 şi 7 mai au fost declarate zile nelucrătoare, la care se adaugă patru zile de weekend şi două sărbători – 1 mai, Ziua Muncii, şi 9 mai, Ziua Victoriei, care sunt reportate la următoarele zile lucrătoare, deoarece cad sâmbătă şi respectiv duminică.

Cu toate acestea, potrivit unui sondaj efectuat de portalul SuperJob.ru., aproximativ jumătate dintre companii (48%) au decis că personalul lor va lucra în zilele declarate nelucrătoare, argumentând că nu pot suporta costul economic al acestei măsuri.

Rusia neagă existența celui de-al treilea val

Confruntate cu situaţia epidemică, autorităţile multor oraşe ruseşti, inclusiv Moscova, au interzis pentru al doilea an consecutiv sărbătorile tradiţionale în masă de 1 mai, pentru a evita riscurile pentru sănătate.

Majoritatea sindicatelor şi partidelor politice s-au limitat la organizarea de mitinguri virtuale, deşi comuniştii au fost prezenţi în centrul Moscovei, în ciuda restricţiilor sanitare.

Liderul Partidului Comunist al Rusiei, Gennadi Ziuganov, însoţit de lideri şi activişti din formaţiunea sa, a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut de lângă zidul Kremlinului.

Rusia admite morbiditate crescută, dar neagă existenţa celui de-al treilea val

Autorităţile ruse din domeniul sănătăţii neagă faptul că ţara este afectată de al treilea val de pandemie, deşi admit o creştere a morbidităţii în ultimele săptămâni, în special în capitala Rusiei.

Potrivit datelor publicate sâmbătă pe site-ul cabinetului de criză creat de guvern pentru a face faţă pandemiei, în ultimele 24 de ore în Moscova au fost detectate 3.208 cazuri pozitive la coronavirus, cu 56 la sută mai mult decât cifrele înregistrate la începutul lunii aprilie.

Numărul cazurilor din capitala Rusiei reprezintă mai mult de o treime din totalul celor documentate în toată ţara în aceeaşi perioadă, care a fost de 9.270.

La nivel naţional, statisticile oficiale arată o stabilizare a infecţiilor în ultima lună, între 8.000 şi puţin peste 9.000 de cazuri pe zi, departe de cele aproape 30.000 înregistrate în decembrie anul trecut.

Imunizarea populației progresează lent

Potrivit autorităţilor ruse, vaccinarea în masă este singura modalitate de a obţine imunitatea colectivă împotriva coronavirusului.

În ciuda faptului că Rusia are trei vaccinuri anti-COVID proprii, între care Spunik V, un pionier mondial, procesul de imunizare a populaţiei, care a început în masă pe 18 ianuarie curent, progresează mult mai lent decât în alte ţări.

Potrivit Gogov.ru, un site web care oferă date actualizate şi detaliate pe regiuni cu privire la numărul de vaccinuri administrate în ţară, până sâmbătă în Rusia 12.377.978 persoane, adică 8,47% din populaţie, primiseră cel puţin o doză din preparatele anti-COVID ruseşti, toate administrându-se în două doze. Din numărul total de persoane vaccinate, 7.556.421 de persoane, sau 5,17% din populaţie, au primit ambele doze.

În ultima săptămână, potrivit Gogov.ru, în medie 163.301 de persoane au fost vaccinate zilnic. Dacă această rată este menţinută pentru a imuniza 50% din populaţie, ar dura 371 de zile din 1 mai.

Consiliul municipal din Moscova a anunţat că toate centrele de vaccinare din capitală vor funcţiona în program normal pe parcursul celor 10 zile de „mega-punte”.

Pentru a încuraja persoanele peste 60 de ani să se vaccineze, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a lansat săptămâna aceasta programul „Un milion de premii”, prin care fiecare rezident al capitalei care se vaccinează va primi un card cadou în valoare de 1.000 de ruble (aproximativ 13 dolari).