Bătălia pentru fotoliul de preşedinte de la Cotroceni a intrat în linie dreaptă. PD şi PLD, iar de cealaltă parte PNL, PSD, UDMR şi PRM au aruncat în luptă două campanii de comunicare, susţinute de întregi echipe de strategie şi de mulţi bani.

Campaniile de media opun doi adversari vechi: Felix Tătaru, artizanul celor trei victorii electorale de până acum ale lui Traian Băsescu, şi Dan Andronic, fostul consilier al campaniei PSD şi al celei a lui Adrian Năstase, la alegerile din 2004. În condiţiile în care Legea electorală interzice utilizarea spoturilor electorale pe posturile de televiziune şi radio, cele două tabere şi-au canalizat eforturile către alte medii. Consiliul Naţional al Audiovizualului a considerat că se aplică prevederile Legii electorale, deşi situaţia este atipică, din moment ce nu se înfruntă candidaţi sau partide. „Am continuat ceea ce s-a început în 2004, când prin Legea electorală s-au interzis astfel de spoturi“, afirmă Ralu Filip, preşedintele CNA. „Aceste spoturi ar fi avantajat partidele mai mari, cu fonduri mai mari. Spotul e o modalitate de convingere, nu de informare.“

Teoretic, fondurile utilizate în cele două campanii, pro şi contra Băsescu, ar trebui să provină din cotizaţiile partidelor şi din donaţiile primite de acestea. Dan Andronic, de exemplu, estimează că bugetul alocat de PNL numai pentru partea de media – care deţine cea mai mare proporţie, de circa 75% din total – se ridică la aproximativ 100.000 de euro. Numai că la Curtea de Conturi PNL a declarat ca donaţii, până pe data de 9 mai, suma de 60.000 de lei (puţin peste 18.000 de euro), în timp ce PSD nu pare iubit nici măcar de membrii săi: totalul donaţiilor declarate de către social-democraţi se ridică la… 17.200 de lei, adică 5.250 de euro! În schimb, PD a raportat o sumă ceva mai aproape de realitate: puţin peste un milion de lei (peste 300.000 de euro).

Tot la capitolul „bani electorali“, Felix Tătaru, proprietarul GMP, mai are ceva de spus: „Alianţa DA îmi este datoare cu mai mult de 150.000 de euro. În urma protocolului, PD şi-a plătit partea, PNL nu. Contractul a fost semnat cu Alianţa, cu doi semnatari: Mihai Voicu din partea PNL şi Gheorghe Albu din partea PD. Echipa lui Traian Băsescu a preferat o strategie cu două componente: mai întâi, o campanie puternică de promovare în media, prin machete de presă, panotaj stradal şi o activitate susţinută pe internet. A doua componentă a strategiei o reprezintă acţiunile agresive de genul mitingurilor, concertelor, distribuirea de pliante, precum şi o campanie door-to-door, în care reprezentanţii PD au mers din uşă în uşă pentru a pleda cauza lui Traian Băsescu.

Potrivit lui Vasile Blaga, şeful de campanie al PD, campania în sprijinul lui Băsescu porneşte de la ideea centrală că „puterea este a poporului şi că acesta şi-o va exprima la referendum“.

Imaginea lui Băsescu, subiect de gâlceavă

Pentru a promova acest mesaj, PD a beneficiat de serviciile agenţiei Media Tour, prin Spoon Media, care a cumpărat spaţiu publicitar, în special în cotidiene centrale precum „Adevărul“, „Evenimentul zilei“, „România liberă“, „Curentul“, unele ziare sportive, revista „Şapte seri“, la care se mai adaugă presa locală.

O latură importantă a fost şi campania online, creată, ca şi în 2004, de compania Webstyler. Site-ul lui Traian Băsescu a fost „reîncărcat“ cu mesaje de susţinere, un forum, caricaturi, informaţii despre acţiunile preşedintelui, şi chiar avataruri pentru Yahoo Messenger. De asemenea, pe site-urile româneşti au apărut şi bannere în sprijinul lui Băsescu.

De cealaltă parte, sub îndrumarea lui Dan Andronic, PNL a abordat o strategie bazată pe comunicarea în media (presă scrisă, outdoor şi internet) şi mai puţin pe evenimente, o latură a campaniei dezvoltată în schimb de către echipa PSD. Contractul semnat de PNL cu compania lui Dan Andronic este valabil pe tot parcursul anului 2007, deci şi la eventualele alegeri anticipate. Sub coordonarea responsabilului de campanie Ludovic Orban, echipa lui Andronic a conceput o campanie media care încearcă să scoată în evidenţă schimbarea lui Traian Băsescu şi deprecierea imaginii României în timpul mandatului său. Machetele publicitare concepute de Multimedia Political Communication au fost plasate în cotidienele „Evenimentul zilei“, „Libertatea“, „Gândul“, „Adevărul“ şi „Ziua“. Spaţiul publicitar a fost cumpărat de agenţia Starlink, parte a grupului Leo Burnett. Din partea PSD, campania este coordonată de Vasile Dâncu, asistat de Titus Corlăţean şi Cristian Diaconescu, ultimii doi evitând să răspundă întrebărilor „Capital“.

Ambele campanii au folosit imaginea lui Băsescu. „Folosirea imaginii lui Traian Băsescu de către PNL şi PSD înseamnă încălcarea a tot ce înseamnă lege, de la Legea drepturilor de autor la Carta Presei şi la alte legi speciale, care garantează dreptul la propria imagine“, spune Victor Dobre, director executiv al IAA România. „În cazul unui proces ar câştiga Băsescu. Imaginea unei persoane nu poate fi în domeniul public decât în cazul în care drepturile de autor s-au prescris şi nu este cazul aici. E doar o persoană publică.“ În replică, Dan Andronic susţine că „se votează pentru sau împotriva lui Traian Băsescu. Nu e un proces electoral clasic, în care se promovează programe, idei, oameni. Imaginea sa este de fapt singura relevantă pentru acest moment.“ Contestaţia depusă în acest sens de către PD a primit de la Biroul Electoral Central un răspuns în doi peri, care incriminează „folosirea de mijloace calomnioase la adresa preşedintelui Traian Băsescu“, fără să răspundă în nici un fel la problema utilizării imaginii acestuia fără acordul său. 

41-2454-03_45741.jpgGMP ADVERTISING

Înfiinţată în 1998 de Felix Tătaru, agenţia GMP Advertising oferă în prezent servicii integrate de comunicare. Singurul acţionar al agenţiei este Felix Tătaru, actualul preşedinte al International Advertising Association (IAA), filiala România.

Potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, GMP a obţinut în 2005 o cifră de afaceri de 6,32 de milioane de euro, în timp ce profitul s-a ridicat la 762.705 de euro.

Pe plan politic, GMP s-a ocupat de campania lui Traian Băsescu pentru alegerile din 2000 şi 2004, pentru Primăria Capitalei. GMP a făcut şi campania pentru Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2004, preluând apoi şi campania Alianţei D.A. pentru legislative. Pentru jocul „Băsescu la ţintă“, agenţia a fost premiată la ediţia din 2004 a Ad’Or, iar în 2005 a obţinut un Gold Effie pentru campania „Băsescu pentru primărie“.

41-2456-03_campanie_basescu_325x113.jpg

GMP a ales o formulă directă prin care preşedintele să se adreseze de pe afişe electoratului: „Arată-le că tu ai puterea!“. Desfăşurată în presa cotidiană, pe outdoor şi pe internet, campania se concentrează asupra rolului de preşedinte-jucător pe care şi l-a asumat Băsescu şi este susţinută de o strategie centrată pe evenimente, distribuire de pliante şi promovare din uşă în uşă.

 41-2455-03_rompres_1493285.jpgMULTIMEDIA POLITICAL COMMUNICATION

Companie de consultanţă în domeniul comunicării politice, Multimedia Political Communication (MPC) a fost înfiinţată în 2000 şi este condusă în prezent de Dan Andronic, fost jurnalist, şi Radu Enache, profesor de marketing politic la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Principalul acţionar al MPC, cu 59,99%, este firma D.A. Communication&Media SRL, controlată de Dan Andronic. Restul acţiunilor se împarte între Radu Enache (10%), Alin Bogdan (9,99%), Florentina Alina Sandu (9,99%) şi Viorica Roşca (9,99%).

Spre deosebire de anul electoral 2004, când a înregistrat un profit de peste 28.000 de euro, în 2005 compania lui Dan Andronic a avut pierderi de peste 3.000 de euro, la o cifră de afaceri de 85.197 de euro. La alegerile din 2004, Dan Andronic şi firma sa s-au ocupat de campania electorală a PSD, şi de cea a lui Adrian Năstase.

41-2457-03_campanie_electr_323c70d.jpg

Campania PNL se desfăşoară sub mesajul „Băsescu s-a schimbat. E obsedat de putere. România merită mai mult!“ şi îndeamnă publicul să voteze DA, deturnând mesajul Alianţei din campania din 2004. Pentru evidenţierea mesajului, PNL a folosit machete în presa scrisă (chiar şi două pe zi, din pricina timpului prea scurt) şi outdoor, iar PSD evenimentele.

 

Te-ar putea interesa și: