PSD se află pe buza prăpastiei și nimeni și nimic pare să nu-i mai facă să-și revină. Aceștia riscă să dispară definitiv de pe scenă politică în următorii patru ani pentru că a stârnit multă ură şi nici nu mai are lideri importanţi. O spune sociologul Bruno Ştefan.

„Dacă la alegerile următoare vor vota şi cei din diaspora, PSD nu mai ia nici 15%. Ei îşi dau seama că este pentru prima oară nu când iau scorul ăsta, ci când şansele de redresare sunt mici”, a precizat Bruno Ştefan, care este şi preşedintele Fundaţiei Biroul de Cercetări Sociale (BCS).

Și asta nu e tot. „Dacă preşedintele Iohannis ar propune un referendum privind facilitarea dreptului de vot în diaspora, la alegerile locale PSD nu mai trece de 15%”. Au mai luat scorul ăsta şi în 2007, la europarlamentare (circa 20%), dar atunci a contat că PSD a ştiut să se redreseze. Aveau lideri – Mitrea, Năstase, Iliescu erau încă activi în politică”, a continuat sociologul.

Din punctul lui de vedere, recentele declaraţii publice ale lui Adrian Năstase s-ar explica prin faptul că PSD-ul ar încerca să se redreseze folosindu-se de mai vechi imagini al partidului. „Acum nu mai au lideri importanţi. I-au reactivat pe Cozmanca, pe Năstase, dar degeaba, nu mai reuşesc să se redreseze pentru că au stârnit o ură în populaţie pe care nu mai reuşesc să o oprească. Dezastrul e previzibil”, afirmă Bruno Ştefan.

De asemenea, Partidul Social Democrat (PSD) s-ar fi încărcat cu ură, susţinătorii lui având capacitatea doar de a „emana ura continuu” şi de „gândi doar exprimând ură”. „PSD nu mai reuşeşte să seducă populaţia, partidul s-a încărcat de ură şi a emanat ura faţă de grupuri sociale şi nu poate schimba discursul în unul seducător acum. Cunosc susţinători fanatici ai PSD care emana ura continuu, aruncă săgeţi. Pesedistii nu mai pot gândi acum altfel decât exprimând ura, nu stimulând anumite categorii sociale sau susţinând anumite idei. Nu, cine nu e cu ei e fascist, nazist, aruncă cu etichete mizerabile”, a precizat el.

„Degeaba spun că au mărit pensiile şi salariile, nu vor mai câştiga. Oricât spun că vin cei din Opoziţie şi vor tăia pensiile şi salariile, tot nu mai contează. Imaginea negativă a PSD e atât de puternică! Iar ceea ce s-a întâmplat la mitingul din 10 august a frânt orice încredere că PSD mai poate să reprezinte altceva decât un partid bolşevic, agresiv, violent”, crede Bruno Ştefan.

Nu în ultimul rând, Marian Oprisan ar avea o şansă să fie succesorul lui Liviu Dragnea, însă are şi „eticheta de baron lipită”. De asemenea, şi Ecaterina Andronescu are avea o şansă la succesiune pentru că „are cea mai bună imagine dintre liderii PSD”. „Firea va pierde Primăria Capitalei. Nu are nicio şansă să îşi schimbe imaginea. Huiduielile rămân, pesedistii au văzut că toate acele huiduieli de la mitinguri nu le-au putut înlătura mituindu-i pe oameni cumva. Firea a fost şi ea huiduita atunci când s-a dus mot să dea bine alături de Simona Halep, iar aşa ceva nu se uită. Şi populaţia se răzbuna cumva la vot”, a mai adăugat sociologul Bruno Ştefan, conform ziare.com.

.

Te-ar putea interesa și: