PSD nu mai ține cont de niciun avertisment. Lansează atacuri în rafală la adresa Uniunii Europene fără să se gândească la consecințe. Un fost ministru a făcut afirmații extrem de grave. Liviu Pop spune că scrisoarea de avertizare trimisă de Frans Timmermans autorităților române este o cârdășie cu președintele Iohannis și că, de fapt, șeful statului ar fi dictat acea scrisoare.

„Evident, că această cârdăşie nu face altceva decât să aducă încă o dată în prim plan această dublă măsură, în care nu se doreşte ca adevărul sau principiile să conteze, ci doar interesul pur electoral, disperarea domnului Iohannis pentru un al doilea mandat îl duce în zona aceasta a penibilului, până la urmă, pe domnul Timmermans”, a subliniat el, conform RFI.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis le-a „dictat” ce să scrie şi asociaţiilor de magistraţi şi experţilor Comisiei de la Veneţia, care au criticat modificările din justiţie, senatorul PSD a răspuns categoric. „Politica penală a unui stat o face statul. Dacă dânşii mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, care a fost modificat în conformitate cu deciziile CCR, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state member. ​​Dacă oficialii europeni mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state membre”, a mai declarat senatorul PSD Liviu Pop.

Liviu Pop consideră că toate acuzaţiile ori insinuările făcute de Timmermans în acea scrisoare sunt fără temei. „Nu există nici un risc asupra statului de drept. Dimpotrivă, odată cu noile legi ale justiţiei, făcute pe baza propunerilor experţilor, implicit a celor din CSM, nu facem altceva decât să consolidăm independenţa judecătorilor, spune fostul ministru.

Întrebat ce ar trebui să facă autorităţile române, după primirea scrisorii lui Frans Timmermans, senatorul PSD a răspuns: „Nu ar trebui să facă absolut nimic autorităţile române. Domnul Timmermans ar trebui să-şi nuanţeze discursul, să ne spună dacă mecanismul din România îl aplică şi în ţara domniei sale, să ne spună dacă ştia atunci, în 2016, când era vicepreşedinte, că domnul Cioloş a emis o Ordonanţă de modificare a Codurilor Penale peste noapte şi în acelaşi timp, să lase demagogia şi dubla măsură pe care încearcă să o aplice României,a afirmat Pop.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat într-o scrisoare trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere şi premierului Viorica Dăncilă şi datată 10 mai, că executivul European va declanșa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul țării noastre dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare.

Te-ar putea interesa și: