Încă un lider PSD îl atacă pe liderul partidului partener , Călin Popescu Tăriceanu. Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat duminică, la Brăila, că PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţia preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căreia primarii ar trebui aleşi în două tururi de scrutin, Daniel Suciu a spus că PSD îşi menţine punctul de vedere – şi anume că aceste alegeri trebuie să se desfăşoare într-un singur tur, scrie agerpres.ro.

„Este opinia preşedintelui ALDE, noi susţinem în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur. A fost o dezbatere şi în Parlament, acest lucru nu a fost adoptat, lucrurile rămân, din punctul nostru de vedere, aşa cum sunt acum. Pe orice partid, indiferent cum îl cheamă, îl votează oamenii şi mărimea unui partid este dată de susţinerea oamenilor. Din fericire pentru PSD, acest partid este unul mare, pentru că oamenii îl votează”, a arătat Suciu.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în condiţiile în care alegerile locale într-un singur tur reprezintă un handicap pentru Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, fiind avantajate nemeritat partidele mari.