Se pare că ProTV pregătește un nou format de televiziune. Este vorba despre un show internațional în care concurenții provin din mediul de business.

Noua emisiune se vrea a fi un „talent show”, dar cu antreprenori. Se numește Shark Tank, în traducere „Acvariul cu rechini” și aduce în scenă un grup de potențial investitori care joacă rolul rechinilor care analizează propunerile unor antreprenori care vor să facă investiții. Miza este una simplă. Antreprenorul care participă la joc poate să plece cu bani de la unul dintre investitori sau fără nimic.

Formatul american care ar urma să se difuzeze în curând și la ProTV se bucură de un real succes peste ocean unde a ajuns deja la sezonul al zecelea. Conform paginademedia.ro, show-ul este în primele faze ale producției. Producătorii ProTV au început deja să caute potențiali concurenți, oameni care activează în mediul de business.