Federaţia SANITAS organizează marţi, începând cu ora 11:00, o acţiune de pichetare a sediului Guvernului la care sunt aşteptaţi peste 100 de sindicalişti, potrivit informaţiilor publicate de reprezentanţii organizaţiei.

”Aşa nu se mai poate!”

„Marţi, 3 noiembrie 2020, la ora 11:00, Federaţia SANITAS pichetează Guvernul României într-un ultim gest de conştientizare a factorilor responsabili că aşa nu se mai poate!

Protestul SANITAS se va desfăşura sub denumirea ‘Mitingul epuizării’, pentru că ne-au epuizat: strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali!

Membrii noştri, salariaţi în sistemul sanitar şi în sistemul de asistenţă socială, sunt epuizaţi pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare!”, afirmă sindicaliştii, într-un comunicat.

”Lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit”

Totodată, spun ei, pacienţii sunt şi ei epuizaţi din cauza lipsei de predictibilitate în ceea ce priveşte posibilităţile de tratament pentru afecţiunile cronice sau urgenţe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce priveşte strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte conduita şi paşii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2.

„Societatea în întregime este şi ea epuizată din cauza bâlbelor nesfârşite ale factorilor de decizie în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei la nivel naţional!

Deşi suntem cu fiecare zi mai obosiţi şi mai puţini, deşi lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit, deşi în loc de măsuri care să ne protejeze şi să ne asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să ne limiteze drastic posibilitatea de a ne clama şi apăra drepturile, noi, reprezentanţii salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pentru că am epuizat deja toate căile de dialog social, vom fi mâine în stradă pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ne recâştiga demnitatea!”, se mai spune în comunicat.