COVID-19 nu a iertat și nu iartă pe nimeni. Că vorbim despre prinți, sportivi sau oameni de rând. Cu toții au fost loviți. Prințul Charles sau premierul Marii Britanii, Boris Johnson au fost printre cei infectați. Nu vorbim acum însă despre cei care s-au infectat accidental, ci despre cei care nu s-au ferit absolut deloc. Mai mult, au ignorat absolut toate recomandările specialiștilor și și-au făcut de cap. La propriu.

Începem lista rușinii mondiale cu un sportiv care se vrea, și chiar a fost până acum câteva săptămâni, idolul a milioane de oameni. A făcut însă o prostie mai înaltă decât mărimea trofeelor sale câștigate. Ne referim la faimosul Novak Djokovic, un sportiv cu mai multe trofee în palmares decât au ani de viață copiii care și l-au ales drept idol.

Ce a făcut marele Djokovic, omul cu turnee de Mare Șlem și săptămâni la rând în fruntea topului ATP? S-a gândit să organizeze un turneu de tenis demonstrativ în plină pandemie de coronavirus. E clar, prostia nu ține cont de trofeele câștigate, dar nici de milioanele de euro din conturi.

Zile la rând, Djokovic și sportivii care au acceptat participarea la acest turneu din Serbia, Croația, Bosnia și Muntenegru au pus în pericol viețile a mii de oameni. Partidele s-au disputat cu spectatori, distanțarea socială nu a existat, iar, în fiecare seară, băieții cu milioane de euro în conturi și cu creierul rarefiat s-au distrat în cluburi. Ce a rezultat? Mai mulți sportivi care au participat la acest turneu s-au infectat cu COVID-19. Printre ei, și „somitatea” Djokovic.

Ce a făcut însă marele campion cu creier de găină? A refuzat să fie testat în Croația, acolo unde se afla. A preferat în Serbia lui natală. Oare de ce? Nu erau destui oameni infectați? Pentru că marele Novak avea imunitate de sportiv i-au făcut pe plac. S-a testat în Serbia. A ieșit pozitiv și el și soția lui. Din fericire, copiii nu. Oare ce ar merita acest prostuț cu CV de campion?

Novak Djokovic a avut mereu un cui împotriva marilor puteri și s-a bătut cu pumnul în piept când a venit vorba de Serbia natală. Mereu ne-a intoxicat cu declarații politice împotriva NATO și a SUA, dar nu i-au mirosit urât banii câștigați în turneele din Occident sau de pe tărâm american. Și încă ceva, mai Nole! Când faci politică, măcar fă-o până la capăt. Ai vorbit mereu despre bombardamentele SUA din anii 90, dar nu ai spus niciodată Iugoslavia. Oare de ce? Nu-ți place cuvântul? Încearcă pe litere. Iugoslavia Mare! Hai că nu e geu nici măcar pentru tine. Dacă pozezi în naționalist, poate o faci până la capăt.

Un alt sportiv cu aere de campion, dar un anonim prin excelență în comparație cu Djokovic a făcut cam aceeași prostie. Bulgarul Grigor Dimitrov, deși avea simptome, a plecat să se testeze la Monaco. Miroseau urât cumva țările din fosta Iugoslavie? Se pare că pentru anonimul bulgar cam da.

În București, dăm peste o altă bombă cu ceas. Bombă care și-a bătut joc și a pus viața în pericol a alte sute de oameni.  Vorbim despre celebrul fost polițist care a fost cu amanta în Israel. A luat coronavirus de acolo, a revenit în România și a mințit pe bandă rulantă.

Tupeul său e de-a dreptul inimaginabil. Deși era pozitiv, nu a spus că a fost în Israel.  Până să ajungă internat la Spitalul Gerota, acolo unde a infectat personal medical, dar și pacienți, Neluțu și-a infectat și propria familie. Nu s-a oprit aici. A fost ca un maraton pentru el. A dat flori de 1 Martie doamnelor pe stradă. Oare câte dintre acestea s-au infectat cu COVID-19 și l-au dat mai departe în Sectorul 4. Nimeni nu știe cu adevărat. Milițianul lover-boy nu a recunoscut nimic. Ar fi de-a dreptul haios, dacă nu ar fi penibil, grotesc și strigător la cer.

Pandemia de coronavirus continuă să lovească extrem de dur. În timp ce citiți aceste rânduri, cel puțin o persoană e descoperită infectată, iar alta își pierde viața. Nu vă mai faceți idoli falși printre sportivi limitați și nu mai credeți în grade. Respectați legea și dați la o parte prostia din viața voastră.