Prospecţiuni este a doua companie importantă din România specializată în servicii pentru industria petrolieră, după Dafora Mediaş, care intră în insolvenţă. Dafora a intrat în insolvenţă în iunie 2015.

"Prin încheierea pronunţată în data de 05.04.2016, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de Prospecţiuni SA şi a deschis procedura insolvenţei în vederea reorganizării companiei. Prin aceeaşi hotărâre, Euro Insol a fost numit administrator judiciar", se arată în comunicatul firmei de insolvenţă.

Instanţa a stabilit termene în 17 mai, pentru înregistrarea creanţelor, şi în 24 mai, pentru întocmirea tabelului preliminar al creanţelor. Până în  7 iunie va fi întocmit tabelul definitiv, după ce, în 26 mai, va avea loc adunarea creditorilor.

Prospecţiuni a înregistrat pierderi de 30 de milioane de lei anul trecut, după pierderi de două ori mai mari în anul anterior, în condiţiile în care cererea de servcii geofizice şi geologice pentru industria petrolieră a scăzut drastic, odată cu preţul internaţional al ţiţeiului.

Afacerile companiei s-au redus de la 382 milioane lei în 2013 până la 307 milioane lei în 2014 şi până la 192 milioane lei anul trecut. Potrivit Euro Insol, Prospecţiuni are active de circa 200 milioane lei şi contracte în derulare de peste 40 milioane euro.

Noul administrator judiciar vrea să revigoreze activitatea companiei prin noi contracte în statele din Golf.

"Cu un management mai dinamic, implicat şi responsabil, având o mai mare mobilitate în zona comercială, Prospecţiuni va depăşi criza temporară de lichiditate cu care se confruntă, accesând noi contracte în perimetre bogate în hidrocarburi", a declarat Remus Borza, avocatul care controlează Euro Insol, citat în comunicatul firmei de insolvenţă.

Borza a făcut o vizită în Kuweit în perioada 1-4 aprilie şi susţine că a avut întâlniri cu oficiali din Ministerul Petrolului şi din compania petrolieră a statului kuweitian, Kuweit Oil Company, cărora le-a prezentat o ofertă integrată de servicii din partea unui grup format din Prospecţiuni SA, Vulcan SA (o altă firmă controlată de Ovidiu Tender, aflată de asemenea în insolvenţă) şi Uztel Ploieşti.

"Acest consorţiu de firme româneşti are foarte mari şanse să obţină în Kuweit contracte de câteva zeci de milioane de dolari chiar în 2016”, a mai spus Borza.

Prospecţiuni SA (PRSN) este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 25,4 milioane lei (5,7 milioane euro), la ultimul preţ de tranzacţionare, de 0,0354 lei. Compania este controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, prin societatea Tender SA Timişoara, care deţine 55,7% din acţiuni. SIF Muntenia are o participiaţie de 11,8%.

Acţiunile Prospecţiuni s-au ieftinit cu 41% în ultimele şase luni, de la un preţ de 0,06 lei/acţiune în 5 octombrie 2015.

Sursa: news.ro