Potrivit ultimelor informații, comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci din Parlament au avizat favorabil propunerea bugetară pentru Consiliul Concurenţei, aferentă anului 2021. Totodată, se pare că proiectul de buget al instituţiei a primit 25 de voturi „pentru”, 16 voturi „împotrivă” şi o abţinere.

În ceea ce privește valoarea toală, bugetul Consiliului Concurenţei pentru anul 2021 se ridică la valoarea de 88,563 milioane de lei, în creştere cu 24,45%, comparativ cu execuţia preliminată din anul anterior. De asemenea, valoarea creditelor de angajament sunt de 83,742 milioane de lei, în scădere cu 1,43%, de la an la an.

Conform proiectului de buget, există și o serie de cheltuieli prevăzute. Mai exact, cheltuielile de personal vor avea alocate la Consiliul Concurenţei 57,213 milioane de lei, în acest an, în creştere cu 13,53% faţă de execuţia din 2020.

De asemenea, cheltuielile cu Bunuri şi Servicii cresc cu 38,44% în comparaţie cu datele din anul anterior, până la un cuantum de 10,085 milioane de lei.

Consiliul Concurenţei este instituţia înfiinţată prin Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea română de concurenţă şi-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare aplicării Legii concurenţei, ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1997.

În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, Consiliul pune în aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurenţă. În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.

Bugetul Avocatului Poporului a fost aprobat

Și Bugetul Avocatului Poporului pentru anul 2021 a primit, joi, raport de adoptare din partea Comisiilor de buget-finanţe din Parlament, cu 41 de voturi „pentru”.

Astfel, pentru 2021, Avocatul Poporului va primi de la bugetul de stat 22.875.000 de lei (credite bugetare), în creştere cu 3,28% faţă de execuţia preliminată pe 2020. În proiectul pentru anul în curs sunt prevăzute şi credite de angajament de 22.875.000 de lei, mai mult cu 1,23% faţă de anul trecut. În ceea ce privește cheltuielile curente, acesteasunt estimate la 22.780.000 de lei (credite bugetare) şi 22.780.000 de lei (credite de angajament), mai mari cu 1,47% faţă de anul trecut.

Cheltuielile de personal se cifrează la 18.500.000 de lei (credite bugetare) şi 18.500.000 de lei (credite de angajament), mai mari cu 0,71% faţă de execuţia preliminată din 2020, iar pentru bunuri şi servicii – 4.109.000 de lei (credite bugetare) şi 4.109.000 de lei (credite de angajament), în creştere cu 5,01% faţă de 2020.