Înainte de toate, în aviație, prețurile nu sunt ca pe rafturile supermarketurilor. Sunt mari șanse ca biletul de avion să aibă dimineața un preț, iar seara să fie cu 50-100 de euro mai mare. Explicația este simplă: cererea mare (adică rezervări) pe respectiva destinație, implicit un grad de ocupare mai ridicat al aeronavei, permite companiei aeriene să vândă biletele din urătoarea categorie de prețuri. Niciodată, toți cei din avion nu plătesc același preț pe biletul emis pe respectiva cursă.
În funcție de cerere, operatorul scoate mai multe sau mai puține locuri disponibile la cel mai mic tarif. Odată epuizate, se trece la următorul plafon, iar acest lucru se poate întâmpla și dacă rezervărea biletului se face cu 3 luni sau 3 zile înainte de ziua de plecare. Totul depinde de cererea pe respectiva destinație. Este adevărat, este cel mai bine ca biletele să fie achiziționate din timp pentru obținerea unui preț cât mai bun. În aviație, ideea de last minute este mai greu de gestionat, de aceea nici nu prea există, mai ales în rândul operatorilor de linie.
Diferențierea tarifelor se mai poate face și în raport de flexibilitatea tarifelor care le guvernează, adică posibilitatea de a modifica datele de călătorie ulterior emiterii, de a rambursa biletul, de a modifica ruta etc.
În cazul unei promoții, se aplică același principiu. Însă, companiile aeriene trebuie să transmită transparent termenii și condițiile promoțiilor. Unele o fac, altele mai puțin sau mai puțin explicit. Trebuie menționat că legislația în vigoare prevede obligativitatea promovării tarifului cu toate taxele incluse, atunci când este vorba de un bilet de avion. Operatorii aerieni mai încearcă și promoții ce promovează tarife doar pe un singur sens de călătorie, uneorii cu mențiunea că este prețul doar pentru un segment, alteori fără această mențiune.  În orice caz, reducerea este supusă unor condiții – care diferă de la companie la companie -, și nu se cumulează cu alte oferte.
”Companiile aeriene au la promoție un anumit număr de bilete pe care le-au pus într-o clasă de rezervare. În momentul în care acestea s-au epuizat, se deschide automat o clasă superioară. Este esențial ca atunci când anunți o promoție, aceasta să fie tratată ca atare iar conditiile ei sa fie cat mai transparente. Dacă sunt introduse bilete in clase ieftine, dar nu sunt vândute ca si promoție, atunci compania poate nici să nu comunice condițiile, prin simplul fapt ca acestea nu fac partea dintr-o campanie propriu zisa ”, spune Mădălin Măncilă, director de marketing al Happy Tour Group. 
Cum să păstrezi prețul cel mai bun

Studiu de caz: promoția Wizz Air de discount de 20% pe toate cele 72 de rute din și spre România, lansată săptămâna trecută. Amatorii de promoții s-au pregătit de rezervării încă de la 12 noaptea. Sunt mulți care amână decizia achiziționării biletelor pentru după amiaza, însă de cele mai multe ori aceasta este o decizie greșită întrucât, așa cum explicam mai sus, epuizarea biletelor cu cele mai mici prețuri duce la activarea următorului prag tarifar, clienții putând achita la finele zilei mai mult decât într-o zi normală fără promoție.
”Prețurile sunt stabilite în funcție de cerere, iar în momentul în care o clasă de preț este vândută, discountul este valabil pentru locurile din următoarea categorie de preț. La ultima promoție, cei care au rezervat primii au reușit să beneficieze de cele mai mici tarife disponibile”, spune Daniel Carvalho, corporate communication manager al operatorului Wizz Air.
Și, totuși, până la momentul deciziei ferme de achiziționare a biletului de avion, există un instrument accesibil oricui și care garantează tariful: rezervarea online și plata cash sau prin transfer bancar. Aproape toate companiile aeriene permit rezervarea astfel a biletului de avion, cu condiția ca acesta să fie achitat într-un interval de până la 72 de ore, în funcție de fiecare operator în parte. În cazul Wizz Air, plata se poate face prin transfer bancar la OTP, iar în cazul Tarom la agențiile companiei.