Deși a fost lansat cu aproape o lună în urmă programul „Rabla pentru Electrocasnice”, nu a avut rezultatul dorit, depozitele cu aparate uzate fiind aproape goale. Pe site-ul Administraţiei Fondului de mediu au fost rezervate până acum 51.000 de vouchere.

Cu toate acestea, au fost folosite doar 14.000 şi tot atâtea electrocasnice vechi au ajuns în depozitele magazinelor, potrivit a1.ro.

În timp ce, restul de 37.000 de vouchere rezervate nu au fost folosite încă. Deţinătorii putând să le folosească doar până în acest weekend ca să cumpere un aparat nou.

Potrivit reprezentanților magazinelor,  peste jumătate dintre cei care au accesat voucherul nu au înţeles cum să-l folosească,  unii chiar au renunţat la reducere. Iar cei care au înțeles s-au schimbat beneficiari în vânzători. Totuși, achiziționarea voucherelor care au fost scoase la vânzare pe internet s-ar putea să fie o mare pierdere pentru cumpărător. Mai ales că, în magazine, identitatea cumpărătorului trebuie să corespundă cu cea validată de Ministerul Mediului, în caz contrar persoanele în cauza nu mai pot să beneficieze de reducere. 

Cu neplăceri s-ar putea confrunta și cei care scot la vânzare aceste  vouchere pentru că ar putea fi cercetaţi pentru fals în acte şi obligaţi să returneze sumele primite. 

Programul Rabla pentru electrocasnice este blocat până când bugetul pentru 2019 va fi aprobat.