Programul de subvenționare a legumicultorilor care cultivă tomate a intrat în al treilea an de existență. Producția mare este o confirmare a reușitei și utilității sale. In cadrul programului, fiecare legumicultor care aplică va primi câte 3000 de euro/an, dacă va cultiva roșii în solarii cu o suprafață de minim 1000 mp. Până acum sunt peste 18. 500 de cereri. Suma totală alocată de Guvern se ridică la peste 230 de milioane de lei.

Reușita programului de tomate a fost edificatoare astfel că, din acest an, Guvernul a hotărât creșterea susținerea pentru cultura de usturoi de la 1000 la 3000 de euro pe hectar și evaluează subvenționarea altor șase produse românești: 3 soiuri de ardei, gogoșari, vinete și castraveți.

Marile lanțuri de magazine au susținut  mereu ca ei pot și își doresc să achiziționarea și să pună pe rafturile magazinelor  legume românești.  Problema este că producția asigurată de fermieri români  este nesemnificativă pentru vânzarea în punctele lor de desfacere. Riscul de a semna cu producători mici care sa nu asigure cantitatea necesara fiind până la lansare programului majoră, astfel magazinele preferau semnarea de contracte care să asigure stocurile necesare de marfă.