Operaţiunile zilnice ale Porsche ar putea fi afectate în următoarele luni din cauza lipsei “extrem de serioase” de semiconductori pe plan global, a avertizat luni directorul general al producătorului german de maşini sport de lux, Oliver Blume, într-un interviu acordat postului american de televiziune CNBC, transmite Agerpres.

“Problema semiconductorilor este una extrem de serioasă deoarece întreaga industrie este afectată din cauza cererii masive de echipamente electronice şi a revenirii mai rapide a sectorului auto. Ar putea fi afectate operaţiunile noastre zilnice, aşadar urmărim cu atenţie situaţia şi luăm măsuri pe termen lung”, a explicat Blume.

Cipurile sunt produse în principal în Asia

Producătorii auto din întreaga lume, printre care Ford, Renault, Volkswagen AG, Nissan Motor, Honda Motor, General Motors, Subaru Corp, Toyota Motor Corp şi Fiat Chrysler, închid liniile de asamblare pe fondul lipsei de cipuri pentru industria auto. Acestea sunt utilizate de pe o gamă largă de aplicaţii precum sisteme de asistenţă şi controlul navigaţiei. În medie, un autoturism utilizează între 50 şi 150 de cipuri.

Pandemia de COVID-19 a dus la creşterea cererii de cipuri utilizate în echipamente electronice precum laptopuri şi telefoane astfel că producătorii se străduiesc să facă faţă cererii. În plus, producătorii chinezi de cipuri sunt afectaţi şi de sancţiunile introduse de fosta administraţie Trump.

Analiştii susţin că deficitul de cipuri a afectat semnificativ sectorul auto, din cauza lanţului de aprovizionare “operativ” din industrie, pe care se bazează de decenii sectorul auto în încercarea de a-şi prezerva capitalul.

Prognozele din sectorul auto sunt sumbre

Întrebat dacă Porsche ar putea fi forţat să-şi reconsidere modelul lanţului de aprovizionare, Blume a răspuns: “Da. Este foarte important pentru viitorul nostru să ne gândim la lanţul de aprovizionare. Trebuie să ne gândim la capacităţile de stocare de care vom avea nevoie. Va trebui să fim mai flexibili şi să plănuim cu atenţie capacităţile de producţie”, a explicat şeful Porsche.

Anul acesta, acţiunile Porsche incluse în indicele Xetra din Germania au crescut cu 15%.

Prognozele referitoare la pagubele provocate întregului sector auto sunt sumbre. Firma de consultanţă AlixPartners susţine că problemele în aprovizionarea cu cipuri ar putea să reducă vânzările producătorilor auto cu 61 de miliarde de dolari în acest an. La rândul său, firma IHS Markit se aşteaptă ca producţia a aproximativ un milion de vehicule să sufere întârzieri în primul trimestru al acestui an.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.