Este vorba despre un Cod portocaliu de intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică, valabil marţi, în intervalul orar 9:00 – 23:00

În ceea ce privește zonele vizate, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, acestea sunt Oltenia şi Transilvania, dar și vestul şi centrul Munteniei (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi zona Municipiul Bucureşti).
În aceste zone, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h şi, izolat, peste 70 km/h.

În zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 – 100 km/h.

Nici Dobrogea și Muntenia nu scapă

Local, în zonele deluroase şi montane, precum şi în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor putea avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.

Nici Dobrogea nu scapă. În acelaşi interval orar, în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei (judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65 – 75 km/h, grindină şi averse ce pot avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice.