Performanța comercială a BRD și-a menținut dinamismul. Gradul de echipare a clienților persoane fizice a crescut la 4,22 de la 4,13 la finalul lunii iunie 2017. Creditele nete au crescut cu 2,8% spre deosebire de sfârșitul lunii iunie 2017, iar creditele retail au crescut cu 6,1%, susținute în principal de creditele pentru locuințe.

Grupul BRD a înregistrat un cost al riscului pozitiv de 154 milioane RON, , mai scăzut cu -42,8% datorită elementelor nerecurente mari înregistrate în 2017. Elementele nerecurente s-au ridicat la 65 milioane RON în primul semestru din 2018 față de 272 milioane RON în primul semestru din 2017.

Evoluţia veniturilor a fost solidă în contextul volumelor în creştere, în principal pe segmentul retail, şi al ratelor de dobândă favorabile.  Banca a avut un total al veniturilor operaționale de 1,43 miliarde lei, de la 1,28 miliarde lei în perioada precedentă.

“În primul semestru al anului 2018, performanţa comercială a rămas robustă, în special pe segmentul retail, după cum arată volumele mai mari de credite şi depozite şi numărul de tranzacţii în creştere, ceea ce a generat o profitabilitate solidă. Soluţiile noastre de internet şi mobile banking sunt permanent îmbunătăţite şi dezvoltate, răspunzând proactiv cerinţelor tuturor clienţilor noştri, inclusiv a celor mai abili din punct de vedere digital. Pe viitor, BRD îşi va păstra angajamentul de finanţare a economiei româneşti printr-o ofertă bine adaptată, şi va continua să îşi rafineze modelul de afaceri pentru a asigura o creştere sustenabilă”, a declarat François Bloch, Directorul general al BRD Groupe Société Générale.

Citește și: Ce profit a realizat BCR în S1 2018. Creditarea persoanelor fizice a crescut cu 50%