Unul din cinci ruşi (20 %) consideră că profesia de medic este cea mai periculoasă din lume, datorită sacrificiului lor în timpul pandemiei noului coronavirus, potrivit unui sondaj publicat miercuri, relatează EFE, conform Agerpres.

Pe locul doi în acest „ranking” al profesiilor cele mai periculoase se află minerii, iar pe locul trei pompierii, conform sondajului realizat de portalul Superjob.ru.

Înainte de pandemia de COVID-19, doar între 2 şi 3 % dintre ruşi considerau că profesia de medic implică multe riscuri.

De asemenea, 2 % dintre cei chestionaţi consideră periculoasă profesia piloţilor, în timp ce 1 % consideră riscantă munca fotoreporterilor, acelaşi procentaj obţinut şi de profesia de genist.

Potrivit Agenţia federale ruse de monitorizare medicală Roszdravnadzor, de la declanşarea pandemiei în Rusia au murit aproape o mie de membri ai personalului medical.

Rusia, conform datelor oficiale, a înregistrat în total 866.627 de cazuri de COVID-19 şi 14.490 de decese provocate de noul coronavirus.