Dezechilibrul dintre importurile si exporturile agro-alimentare ale Romaniei din 1990 si pana azi se exprima intr-un deficit cumulat de peste 4 miliarde dolari. El nu se datoreaza achizitiilor de cafea, masline si smochine, ci deficitului curent de carne, lapte si chiar cereale. Asta, in ciuda faptului ca romanul mananca putin si prost. Daca el ar avea parte de o alimentatie decenta, tara noastra ar putea deveni lesne primul importator european de bunuri agro-alimentare. Dupa cum, daca intreaga omenire si-ar folosi resursele agricole la fel de eficient ca noi, probabil ca multe natiuni s-ar fi stins pana acum de foame.
„Agricultura romaneasca nici nu este o sursa de prosperitate, nici nu serveste ca motor al cresterii economice. Micile gospodarii taranesti sunt nevoite sa infrunte patru probleme majore: a) excesiva fragmentare a proprietatii; b) disjunctia dintre pamant si munca; c) deficitul de masini agricole si echipament; d) functionarea precara a pietelor de achizitie si desfacere.” (De la saracia rurala la dezvoltarea rurala, studiu elaborat de Banca Mondiala si Institutul National de Statistica si Studii Economice).
Doar o zecime din IAS-uri au fost privatizate
La cele patru probleme majore cu care se lupta agricultura romaneasca ar mai putea fi adaugata una, care le alimenteaza pe toate celelalte: politicile guvernamentale. Toate reformele, incepute si neterminate, de dupa 1990, au adaugat noi complicatii, fara sa fi rezolvat nimic. Din reforma funciara, facuta exclusiv dupa criterii juridice si electorale, a rezultat o structura mai faramitata ca in 1948: 45% din proprietati au sub un hectar, 24% au 1-2 ha, iar 31% au peste 2 ha (fata de 36%, 27%, respectiv 37% in 1948). Ani de zile, vanzarea si arendarea pamantului au ramas practic ilegale, iar o piata a terenurilor agricole nu exista nici astazi. Dupa 11 ani, sunt inca zeci de localitati in care nu s-a distribuit nici un titlu de proprietate, zeci de mii de litigii se afla pe rol, iar taranii revendica 2,1 milioane ha in contul celor 1,5 milioane ha aflate in domeniul privat al statului. Doar o zecime din IAS-uri au fost privatizate, in schimb datoriile acestora au ajuns la 30 mii de miliarde lei.
Chiar daca agricultura este, formal, campioana privatizarii, cu un procent de 85% din terenul agricol si 90% din efectivele de animale, ea nu este catusi de putin mai eficienta ca inainte. Taranul nu a fost nici sprijinit sa se dezvolte, nici motivat sa produca pentru o asa-zisa piata, in care familiile de angrosisti sau de intermediari bine bronzati tin loc de mecanisme de distributie si de formare a preturilor. Dar daca pisica asta inca va mai putea fi rupta odata si-odata, prapastia care se casca intre capital si munca este o problema aproape insolubila: media de varsta a persoanelor active este de 50 de ani, iar 41% din proprietari, detinand 65% din terenul agricol, sunt pensionari, care practica agricultura de subzistenta nu doar constransi de imprejurari, ci si pentru ca e singura varianta pe care o cunosc si o inteleg. Spre deosebire de alte sectoare, singura initiativa privata nu va putea misca agricultura din loc.
Si astfel, iar ne intoarcem la politici, ca sa vedem acum in ce fel reuseste foarfecele preturilor sa ia agriculturii si ultima speranta. Un simplu calcul, fie el si aproximativ, arata ca in 1995 taranul roman putea sa cumpere un tractor cu 77 tone de grau sau 86 tone de porumb sau 45 tone de floarea-soarelui; in 2000, acelasi tractor era echivalent cu 120, 150, respectiv 68 de tone. Cercul vicios se inchide perfect: industria si serviciile cu desfacere in agricultura se ingrasa in costuri pentru ca se adreseaza unei mase de clienti insolvabili, iar acestia izbutesc tot mai greu sa se echipeze pentru a-si ridica randamentul si veniturile. Pe de alta parte, angrosistii de produse agricole tin preturile de achizitie cat mai jos si profiturile cat mai sus. Iar taranii nu-si permit nici macar sa-si ude culturile. Anul trecut, desi capacitatea nominala de irigare putea acoperi cca 750 mii ha, au existat solicitari pentru mai putin de o treime din suprafata.
Tractoarele romanesti trag din greu
Inzestrarea proprietarilor cu echipament modern este, din motivele aratate, neglijabila, dar nici parcul national de utilaje agricole, aflat in agromecuri, nu sta pe roze. Necesarul de tractoare este evaluat intre 300 mii si 370 de mii, in vreme ce in scripte exista 163 mii, iar bune de lucru sunt doar jumatate, restul fiind doar bune de casat. Dintre combine, 80% au fost fabricate inainte de revolutie. Astfel, rata de incarcare a tractorului romanesc este de 69 ha (fata de 13 ha, media europeana), iar a combinei, de 149 ha (fata de 79). Aceasta statistic, pentru ca incarcarea reala a utilajelor noastre (in stare de functiune) este dubla. In schimb, Romania are de trei ori mai multi agricultori per hectar decat restul Europei, dar obtine productii de cca doua ori mai mici. Grosso modo, aceasta inseamna o productivitate de 5-6 ori mai mica decat media continentala.
Nimeni n-a calculat cifra astronomica a investitiilor necesare pentru a aduce agricultura romaneasca la nivel european, poate si pentru ca n-ar folosi la nimic: banii aceia nu-i vom avea in urmatorii 50 de ani. Problema este cum vom folosi cele aproape 900 milioane USD pe care le putem primi pe termen mediu de la UE si Banca Mondiala, in mare parte pentru dezvoltarea infrastructurii rurale. In rest, alinierea va insemna un randament agricol ceva mai bun si o ajustare masiva a structurii populatiei ocupate. Asa incat nu trebuie sa ne mire ca diversi experti internationali ne prevestesc restrangerea suprafetei cultivate cu 2,5 milioane ha si reducerea productiei agricole cu o treime.
Resursele agricole ale Romaniei

o Teren agricol: 14,8 milioane ha
(din care teren arabil – 9,35; pasuni si fanete – 4,9; vii – 282 mii ha; livezi – 224 mii ha).
o Suprafata amenajata pentru irigatii: 3,1 milioane ha, din care operationala, 900 mii ha, iar efectiv irigata anul trecut, 223 mii ha.
o Forta de munca: 3,3 milioane persoane, adica 37% din totalul populatiei ocupate si 70% din populatia rurala ocupata.
o Pondere curenta in crearea PIB:
13-14% (11,1% in 2000).
o Ponderea curenta in exporturi: 2%.
o Mecanizare: 160 mii tractoare conventionale 65 CP, 29,8 mii combine, 117,4 mii pluguri, 6,8 mii prese de balotat, 77,3 mii remorci de tractor.
o Chimizare: 330 mii tone (in 2000).
o Cadre sanitare veterinare: 7.200
o Capacitate de stocare: 10, 4 milioane tone, din care 4,3 in silozuri.
o Alocari bugetare: 1% din PIB (in 2001).
o Investitii: intre 6,5% din total economie (in 1997) si 11,5% (in 1996).