Potrivit acestuia, până în prezent producţia medie de cartofi este de 21.700 de kilograme la hectar, dar prognozează că până la finalul sezonului de recoltare va creşte la 23.000 de kilograme. 

 

'Se anunţă o producţie foarte bună de cartofi, nu ieşită din comun, dar bună, mai bună ca cea de anul trecut. Până săptămâna trecută s-au recoltat 3.699 de hectare de pe care s-au obţinut peste 80.000 de tone de cartofi, deci producţia medie s-a cifrat în jurul a 21.700 de kilograme la hectar (…) Preconizez o creştere până la finalul sezonului de recoltare, cred că producţia va fi chiar mai bună ca anul trecut, adică în jur de 23.000 de kilograme la hectar. Din păcate, preţul e foarte slab, în jur de 35-40 de bani kilogramul. Degeaba ai producţie mare dacă preţul e scăzut', a declarat luni, pentru Agerpres, Konczei Csaba. 



El a menţionat că o producţie mare presupune şi costuri suplimentare pentru culegere şi depozitare. 'Anul trecut producţia a fost mai mică, dar cartofii s-au vândut la un preţ mai mare, deci putem spune că a fost mai eficient. Anul trecut, cei care au depozitat cartofii cu gândul să îi vândă în primăvară au pierdut, pentru că în toamnă au avut un preţ mai bun', a mai spus acesta. 



Konczei Csaba a menţionat că fermierii se plâng de concurenţa făcută de cartofii de import, care ajung pe piaţă la un preţ mai mic decât al lor. 'Polonia, Germania, Olanda, Irlanda, dar şi Scoţia se numără printre marii jucători pe piaţa europeană de cartofi şi e, într-adevăr, un semn de întrebare cum reuşesc să aibă aceste preţuri mici. Şi producătorii de cartofi şi chiar şi eu cred că ce aduc aici nu cea mai bună calitate (…), adică aduc cartofii mari care la ei nu au căutare, dar la noi da, care la ei intră la categoria furaje (…) Desigur, au şi o subvenţie mai mare pe suprafaţa cultivată', a mai spus Csaba. 

Specialiştii spun că cartoful este o cultură cu un grad mare de risc din punctul de vedere al producătorului, în sensul că necesită o investiţie mare pe hectar şi depinde foarte mult de factorii externi, în special de precipitaţii, cartofii având nevoie de foarte mult apă. 'La producţia de cartofi inputurile sunt foarte mari. Cartoful e o cultură specială care presupune investiţii de minumum 15.000 de lei pe hectar la cartoful de consum şi 30.000 de lei pe hectar la cartoful de sămânţă. Deci este o investiţie fantastică şi un risc deosebit, care de regulă în patru ani din cinci nu se acoperă", a declarat Romulus Oprea, preşedintele Asociaţiei cultivatorilor de cartofi din judeţul Covasna.

 

Sursa: Agerpres