De asemenea, anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro de euro, în creștere față de anul precedent, când rulajul s-a situat în jurul valorii de nouă milioane de euro, a anunțat compania. Trendul ascendent înregistrat în 2014 va fi păstrat și anul acesta, când ținta este de 15 milioane de euro. La nivel de unități, compania a vândut peste 160.000 de perechi de pantofi.

În prezent, Denis deține o rețea de 35 de magazine în orașele mari din România, dar și în afara țării în Kiev, Ucraina. „La nivelul anului 2014, valoarea investiților s-a situat la un milion de euro, banii fiind direcționați în principal către zona producție, design și platformelor de vânzare online pe care le-am lansat în partea a doua a anului trecut. Clienții au cumpărat din magazinele noastre online de aproximativ 100.000 de euro”, spune Ana Cornea, manager și acționar al Denis România.

Conform vânzărilor efectuate în decursul anului trecut, cele mai comercializate produse au fost pantofii colecției primăvară-vară. „Investim foarte mult în creație, iar la nivelul anului 2014, 15% din cifra de afaceri a fost alocat acestui segment. Colaborăm cu designerul italian Davide Vaccari de mai bine de cinci ani, el fiind cel care și-a pus amprenta pe colecțiile celor trei branduri ale companiei, Why DENIS,  Anna Cori&All Shoes și DENIS, brand disponibil exclusiv pe piețele internaționale”, mai spune Ana Cornea. În prezent, compania deține o fabrică la Suceava.