„O primă parte din cei care ne-au adresat solicitări, au şi primit banii în cont, atât beneficiarii sumelor gesionate de Agenţiile Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cât şi cei care au depus cererile la AJOFM-uri. Pentru 562.000 de salariați am primit cereri depuse de companii, pentru cei cărora le-au suspendat contractele de muncă temporar, adică au intrat în șomaj tehnic.

Am întâmpinat o serie de probleme, am remediat unde am putut. Aşteptăm rectificarea bugetară, toate documentele sunt la zi, procesate, verificate, comunicat cu beneficiarii pentru că am întâmpinat o serie de probleme în setul de date pe care l-au pus la dispoziţie. Atât angajaţii AJOFM-urilor, cât şi cei ai AJPIS-urilor au comunicat activ în această perioadă cu toţi solicitanţii, au remediat acolo unde era de remediat, au completat şi suntem pregătiţi. Ce ne lipseşte în acest moment este rectificarea bugetară pentru a opera toate plăţile celor care ne-au adresat solicitări şi care au trecut prin verificare.

E vorba despre persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, alţi profesionişti în sensul codului civil. Şi aici din rezervele AJPIS-urilor şi cu o muncă titanică pentru că este o activitate cu totul nouă pentru colegii…şi pentru cei de la AJOFM, dar mai cu seamă pentru cei de la AJPIS-uri şi cu o comunicare asiduă cu beneficiarii s-au făcut deja primele plăţi, documentele sunt procesate, aşteptăm rectificarea pentru a putea face un volum consistent pentru că ele sunt pregătite, toate actele sunt pregătite pentru a da drumul la plăţile suplimentare.”, a declarat Violeta Alexandru.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.