Comisia Europeană – CE a avertizat miercuri opt state din zona euro ale căror proiecte de buget pentru anul viitor prezintă ”riscuri de neconformitate” cu regulile europene, dar în pofida acestor riscuri a validat proiectele de buget transmise de toate cele 19 state membre ale zonei euro.

Conform evaluării Bruxelles-ului, bugetele prezentate de aceste ţări (Franţa, Italia, Slovenia, Slovacia, Spania, Finlanda, Portugalia şi Belgia) s-ar putea îndepărta de obiectivele care le-au fost fixate, informează presa europeană.

Efortul depus de aceste ţări membre ale zonei euro pentru a-şi asana cheltuielile publice ”este inferior recomandărilor” făcute de UE, a afirmat comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici.

Mai mult, patru dintre aceste ţări, respectiv Franţa, Italia, Belgia şi Spania, întârzie ”reducerea datoriei lor publice foarte ridicate”, a indicat Moscovici, care le-a cerut acestor state să-şi ”continue politicile bugetare prudente”.

”Aceste patru ţări nu au profitat suficient de perioadele economice favorabile pentru a-şi asana finanţele publice”, a atenţionat la rândul său vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Potrivit CE, deficitul bugetar al Franţei va fi menţinut la 2,2% din PIB în 2020 şi 2021, însă rămâne foarte slab efortul structural, adică cel întreprins fără să se ţină cont de conjunctura economică. Prin urmare, datoria sa publică va ajunge la 98,9% din PIB în 2020 şi 99,2% în 2021.

În cazul Italiei, deficitul bugetar este prognozat la 2,3% în 2020 şi 2,7% în 2021, situaţie care preocupă Bruxellesul, dată fiind enorma datorie externă a acestei ţări, ce va ajunge astfel la 136,8% din PIB anul viitor şi la 137,4% în 2021, procent depăşit în UE numai de cel al Greciei.

Totuşi, spre deosebire de situaţia de anul trecut, când Bruxellesul avea relaţii tensionate cu guvernul de la Roma, pe care-l caracteriza drept populist, acum există dialog cu noul guvern considerat proeuropean. ”Nu putem compara dezbaterea bugetară pe care o avem anul acesta (…) cu confruntarea pe care am avut-o cu un an în urmă”, recunoştea Moscovici la începutul lui noiembrie.

Conform Pactului de Stabilitate şi Creştere, statele din zona euro trebuie să menţină un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi o datorie publică nu mai mare de 60% din PIB.

Celor opt state li s-a cerut să rectifice abaterile, dar riscurile identificate de CE nu au fost considerate a fi atât de serioase încât să determine respingerea bugetelor.

Din cele 19 state membre ale zonei euro, nouă au prezentat un proiect de buget pentru anul viitor deplin conform cu regulile europene, acestea fiind Germania, Olanda, Irlanda, Grecia, Lituania, Luxemburg, Cipru, Malta şi Austria.

Comisarul Moscovici a remarcat faptul că Germania şi Olanda, care dispun de o marjă bugetară ce le permite să susţină investiţiile, fac ”primii paşi către o politică bugetară mai expansivă”. ”Este desigur o veste bună pentru creşterea economică a acestor ţări, dar şi pentru ansamblul zonei euro”, a subliniat el