Vineri seară, show-ul de talente ”Românii au talent” de la PRO Tv și-a umilit concurența, televiziunea având cifre și de șapte ori mai mari decât Kanal D, care a difuzat serialul turcesc ”Povestea noastră” și Antena 1, unde s-a rulat filmul Asasin American și Ultimul Trib.

A doua ediție a show-ului de talente a avut peste 3,7 milioane de telespectatori, la nivel național, peste prima ediție a emisiunii.

Kanal D s-a clasat pe locul 2, în timp ce Antena 1 a fost la distanță de primele două cu puțin peste jumătate de milion de privitori. 

Minutul de aur la nivel național a fost de 4,6 milioane de telespectatori, 26,1% rating și o cotă de piață de 55,7%, la ora 22.12. 

La nivel urban,  Românii au talent a adus Pro TV o medie de aproape două milioane de orășeni și a fost peste ediția de debut. Totodată, Kanal D a avut cifre de cinci ori mai mici față de lider, în timp ce Antena 1 a avut audiențe de opt ori mai mici decât Pro TV. 

De asemenea, pe segmental commercial, show-ul de talente de pe Pro TV a atras cifre mai mari decât la prima ediție și pe publicul comercial. Producția a avut o medie de 830.000 de privitori tineri. 

Kanal D a fost la distanță cu o medie de 144.000 de persoane, în timp ce pe Antena 1 erau 125.000 de telespectatori, media. 

1.006.000 de persoane au fost pe Pro TV în minutul de aur al show-ului, la ora 22.13. Ratingul a fost de 26,1%, iar cota de piață de 52,4%, scrie Paginademedia.ro.