„A fost un început de an în forță pentru grupul nostru și, chiar dacă nimeni nu anticipa cum o să evolueze situația la nivel global, sunt mândru de modul în care echipa PRO TV a reacționat, s-a adaptat și a performat! În luna martie, totul a început să se schimbe: de la modul în care lucrăm și trăim și până la ceea ce urmărim la televizor.

În această perioadă, am pus un accent și mai mare pe știri și pe protejarea tuturor celor din echipa PRO TV, iar rezultatele vorbesc de la sine.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei și le mulțumesc partenerilor noștri de business, care s-au adaptat și ei rapid noului mediu și sunt sigur că o să #NeFacemBine!”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Românii au ales PRO TV atât pe timpul zilei, cât și în prime time!

Se pare că în perioada ianuarie – martie 2020, telespectatorii au preferat programele pregătite de echipa de profesioniști PRO TV pe durata întregii zile și în prime time.

Astfel, pe durata întregii zile, grupul PRO TV a obținut o medie de 4.4 puncte de rating și 26.3% share*, în timp ce cel mai apropiat competitor a avut 3.5 puncte de rating și 20.8% share. În prime time, grupul PRO TV a obținut o medie de 10.4 puncte de rating și 29.5% share, comparativ cu cel mai apropiat competitor, care a înregistrat o medie de 7.6 puncte de rating și 21.5% share.

De asemenea, în primul trimestru din 2020, canalul PRO TV a continuat să fie liderul televiziunilor din România. Pe parcursul întregii zile, PRO TV a obținut o medie de 3.9 puncte de rating și 23.2% share, în timp ce televiziunea clasată pe locul secund a avut o medie de 2.6 puncte de rating și 15.7% share. În prime time, PRO TV a condus topul cu o medie de 9.3 puncte de rating și 26.5% share, în timp ce televiziunea de pe locul al doilea a obținut o medie de 6.1 puncte de rating și 17.4% share.

Cele mai urmărite programe TV în perioada ianuarie – martie 2020

Programele PRO TV au fost preferate de telespectatori: 

  • Cele mai urmărite știri: Știrile PRO TV
  • Cele mai urmărite programe din prime time: Românii au talent și Las Fierbinți
  • În top 30 cele mai urmărite filme difuzate în această perioadă în prime time, toate au fost la PRO TV

Românii aleg să se informeze de la Știrile PRO TV! 

  • Știrile PRO TV de la ora 19:00 au fost, ca de obicei, lider de audiență, cu o medie de 10.0 puncte de rating și 30.5% share!
  • În contextul pandemiei COVID-19, românii au ales Știrile PRO TV! Edițiile speciale pregătite de echipa știrilor PRO TV au fost lider de audiență, cu o medie de 8.1 puncte de rating și 22.0% share, spre deosebire de televiziunea clasată pe locul secund, cu o medie de 6.0 puncte de rating și 16.5% share.

În prime time, românii au ales talentul și comedia! 

  • Edițiile Românii au talent au obținut o medie de 14.6 puncte de rating și 42.6% share
  • Sezoanele 16 și 17 din serialul Las Fierbinți au adus zâmbete în casele telespectatorilor! Sezonul 16 a obținut o medie de 10.7 puncte de rating și 28.2% share, iar sezonul 17 a avut o medie de 12.3 puncte de rating și 29.3% share.

În top 30 filme difuzate în prime time în perioada ianuarie – martie 2020, toate au fost difuzate de PRO TV! Cel mai urmărit film a fost King Arthur: Legenda sabiei, difuzat pe 22 martie, și a obținut 12.8 puncte de rating și 27.1% share.