Reality show-ul Șef sub acoperire a revenit aseară cu un nou sezon. Primul om de afaceri care a intrat în pielea unui simplu angajat pentru a lua pulsul celor care lucrează pentru el a fost Ștefan Mandachi, proprietarul unui lanț de restaurante fast food. Cu această ocazie, el a aflat poveștile impresionante de viață ale angajaților săi și provocările cu care aceștia se confruntă. Prima ediție Șef sub acoperire a fost lider absolut de audiență.

Omul de afaceri a fost impresionat de ceea ce a găsit în restaurantele lui, iar pentru efortul depus de cei mai loiali angajați, acesta a oferit recompense substanțiale. „Totul în această emisiune este absolut real, iar angajații au fost șocați când m-au văzut și le-am arătat cine sunt. Sau cel puțin așa mi s-a părut. Am oferit recompense de peste 30.000 euro. Atâta vreme cât vor lucra pentru mine, nu voi uita cum am colaborat. O să-i țin minte toată viața. Fac parte din sufletul meu!”, a spus Ștefan Mandachi.

Lider absolut de audiență la nivel național

Emisiunea Șef sub acoperire a fost lider absolut de audiență și a înregistrat o medie de 9,3 puncte de rating și 27.0% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.5 puncte de rating și 16% share. La nivel național, peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit acțiunea sub acoperire a șefului Ștefan Mandachi.

Săndel, un angajat Spartan cu probleme de auz, este cel care a reușit să-l impresioneze pe Ștefan Mandachi cu dibacitatea și cu rapiditatea sa. Șeful i-a apreciat eforturile și l-a recompensat. Astfel, pe lângă faptul că îi va achita școala de șoferi, șeful i-a oferit lui Alexandru un aparat auditiv nou, dar și o motocicletă, despre care Săndel spune că… este cea mai frumoasă motocicletă din lume!

Nea Mișu, măcelar de meserie, care în timpul liber citește și scrie poezii, a ajuns și el față în față cu Ștefan Mandachi, după ce acesta i-a fost ucenic. Și el a avut parte de surprize din partea șefului sub acoperire, fiind recompensat pentru dedicarea de care a dat dovadă. Ștefan Mandachi i-a oferit o sabie personalizată și pentru că este pasionat de lectură, nea Mișu a primit și o bibliotecă și o excursie în Rusia.

Săptămâna viitoare, un alt șef va intra în pielea unui simplu angajat într-o nouă ediție Șef sub acoperire.