„PRO România are candidaţi în toate unităţile administrativ-teritoriale. Am ales oameni reprezentativi pentru comunităţile lor, profesionişti care şi-au dovedit abilităţile de leadership şi de buni manageri în activitatea lor.

Aceştia reprezintă alternativa românilor care s-au săturat de circ politic, de interese de partid şi de promisiuni electorale încălcate. Candidaţii noştri trăiesc într-o lume reală, în care infrastructura, sănătatea, educaţia, pensiile şi alocaţiile sunt priorităţi.

Suntem pregătiţi de alegeri, dar rămânem la aceeaşi concluzie – sănătatea românilor este cea mai importantă şi facem încă un apel la acest Guvern să vină cu măsuri concrete de protecţie, în timp util, atât pentru cei care vor fi în secţiile de votare pe toată durata procesului electoral, cât şi pentru alegători”, a transmis șeful Pro România, Victor Ponta, potrivit unui comunicat.

O alianţă în perspectiva alegerilor locale

În 5 august, Pro România a anunţat că îl va susţine pe dr. Ioan Sîrbu pentru Primăria Capitalei. Candidaţii susţinuţi pentru primăriile de sector sunt: Adina Alberts – Sectorul 1, Florin Manea – Sectorul 2, Robert Negoiţă – Sectorul 3, Gabriel Ispas – Sectorul 4, Ştefan Pirpiliu – Sectorul 5 şi Anca Bălăşoiu – Sectorul 6.

Trebuie menționat că partidul condus de Victor Ponta şi formaţiunea lansată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, Partidul Bucureşti 2020, au anunţat în 26 iulie constituirea unei alianţe în perspectiva alegerilor locale.