Ramona Ioana Bruynseels vrea să construiască o Românie umanistă, prosperă, cu zero imunități și zero privilegii.

„Da, astăzi începem oficial, de la kilometrul zero al României, lupta pentru a schimba sistemul celor o mie și una de imunități și privilegii. Scopul meu, al nostru, al tuturor celor care suntem cinstiți, avem demnitate, onoare și curaj este să construim, împreună, o Românie corectă, umanistă, prosperă, cu zero imunități și zero privilegii pentru politicieni!”, a anunțat candidatul umanist pentru Cotroceni.

În opinia sa, împreună cu românii se pot face minuni.

„Pentru că noi suntem cinstiți, avem inteligența și voința necesară să mutăm și munții, nu suntem dependenți de privilegii și imunități și, în primul rând, iubim cu adevărat România. La fel cum președintele Statelor Unite a spus „America First!”, sunt onorată să spun, la rândul meu, „România First!”. România înainte de toate.

Picătură cu picătură, vot cu vot, binele fiecăruia dintre noi poate deveni binele nostru. Binele României. Singurul vot irosit este votul pentru răul mai mare sau mai mic!”, a comentat aceasta.